02 Decembrie 2024, 20:16
Agenţia de evaluare Standard and Poor's a avertizat, miercuri, că ar putea scădea ratingurile României, Bulgariei, Serbiei, Macedoniei şi Albaniei dacă sistemele bancare ale acestor ţări vor fi afectate de problemele economice ale Greciei, informează Reuters. Bănci elene deţin "filiale importante în sistemele" bancare ale statelor sud-est europene, iar temerea este că o ieşire a Greciei din zona euro, cu un faliment bancar, ar genera efecte-domino asupra subsidiarelor. O intervenţie a guvernelor statelor respective pentru salvarea băncilor ar afecta sistemele financiare naţionale şi perspectivele de creştere economică pe termen lung, dat fiind că băncile vor limita creditarea în efortul de a se menţine pe linia de plutire.