Solistul de folk Bobi Dumitraș, membru al trupei Fără Zahăr, s-a apucat de stand-up comedy. El merge prin țară cu reprezentații spumoase, stârnind hohote de râs, și ajunge luna aceasta și la Constanța. Pe 19 aprilie, de la ora 19.00, artistul va urca pe scena clubului Doors din oraș. Biletele au fost puse deja în vânzare la prețul de 20 de lei și se pot procura zilnic, între orele 10.00 - 22.00. Spectacolul este recomandat persoanelor de peste 16 ani.
Bobi Dumitraș s-a născut în 1978, la Dorohoi, județul Botoșani, și este solist vocal și chitarist cu un repertoriu amuzant și original. În 2001 a fondat trupa Fără Zahăr alături de fostul său coleg de liceu și prieten Bobo Burlăceanu. De anul trecut, Bobi a început să susțină spectacole de stand-up comedy și să se bucure de un succes neașteptat.