Stand-up comedy cu Tibi Neuronu şi Cristi Priză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O seară amuzantă de marţi

Stand-up comedy cu Tibi Neuronu şi Cristi Priză

Monden 24 Septembrie 2013 / 00:00 451 accesări

Chiar dacă este început de săptămână, constănţenii au ocazia să se distreze şi să se detaşeze de problemele cotidiene prin intermediul umorului. Un show spumos de stand-up comedy, cu umoriştii Tibi Neuronu şi Cristi Priză, are loc la restaurantul Harlequin Mamaia, astăzi, începând cu ora 21.00. Preţul unui bilet la acest show este de 25 lei, acestea putând fi procurate de la restaurantul Harlequin, în timpul zilei, sau rezervate prin telefon. Participanţii la eveniment sunt rugaţi să sosească la restaurant la ora 20.00, pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii optime. Spectacolul este necenzurat şi, prin urmare, interzis minorilor sub 16 ani.

Tibi Neuronu este cunoscut pentru filmuleţele „Show Time“ şi interviurile TV „România beată“, cu care a făcut furori pe internet. El este unul dintre membrii fondatori ai trupei Showtime, fiind pe scena comediei autohtone de mai bine de şapte ani.

Cristi Priză este un nume din ce în ce mai prezent în toată ţara, nerăbdător să întâlnească publicul constănţean, cu care mai experimentatul său coleg, Tibi, este obişnuit. Cei doi susţin, în premieră, un show în această formulă pe litoral.

RECOMANDARE A LA NEURONU Tiberiu Stavăr, alias Tibi Neuronu, în vârstă de 36 de ani, este unul dintre cei mai în vogă comedieni care susţin spectacole live prin ţară. El se recomandă publicului drept un practicant al umorului natural, inspirat din situaţii ale vieţii de zi cu zi şi mai ales ale vieţii de… cuplu. „Acum este o perioadă în care la show-uri vin mai multe fete decât de obicei sau, mai degrabă, multe cupluri. Îmi place acest aspect, iar băieţii chiar ar trebui să-şi aducă prietenele la spectacol, pentru că atât fetele, cât şi băieţii pot învăţa nişte replici utile. E ca şi cum ar veni la cursuri de karate pentru autoapărare. Am o serie consistentă de glume despre relaţii şi situaţii des întâlnite în cuplu”, spune Tibi Neuronu.



12