Stânga radicală din Grecia vrea denunţarea acordului cu UE şi FMI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
”V-a sunat ceasul!”

Stânga radicală din Grecia vrea denunţarea acordului cu UE şi FMI

Externe 08 Mai 2012 / 00:00 339 accesări

Liderul partidului stângii radicale SYRIZA, al doilea partid grec după alegerile de duminică, a chemat la formarea unui guvern de stânga, pentru a denunţa acordurile încheiate de Atena cu UE şi FMI şi austeritatea pe care o impun. ”Rezultatul alegerilor a privat de orice legitimitate memorandumul de acord ce prevede austeritatea în Grecia, în schimbul împrumuturilor internaţionale ce se ridică la 240 de miliarde de euro şi sunt destinate să salveze ţara de la faliment”, a declarat Alexis Tsipras, în vârstă de 37 de ani, al cărui succes electoral a fost una dintre surprizele votului. Partidul său este creditat cu 47 de locuri în Parlamentul de 300, potrivit unui sondaj la ieşirea de la urne după alegerile legislative de duminică. Acest avans ar putea lipsi de orice speranţă de majoritate o coaliţie menită să garanteze menţinerea ţării în Zona Euro, pentru care au apelat liderii celor două partide guvernamentale care şi-au încheiat mandatul, conservatorul Antonis Samaras şi socialistul Evangelos Venizelos, pedepsiţi la urne pentru că au susţinut austeritatea.

”V-a sunat ceasul, trădători de patrie!”, a ameninţat, duminică seară, liderul grupului neonazist grec Chryssi Avghi (Zori de Aur), după ce i-a asigurat o intrare în forţă formaţiunii sale în Parlament. ”Am sosit”, a strigat Nikos Mihaloliakos, într-o conferinţă de presă ţinută într-un hotel din Atena, flancat de 15 tineri raşi în cap. Aproximativ 200 de simpatizanţi s-au adunat în sală, în timp ce în afară, alţii îşi sărbătoreau victoria aruncând petarde. Acest fost mic grup semiclandestin cu metode notorii violente şi teze rasiste şi antiparlamentare obţine 19 parlamentari, cu 6,9% din voturi. Împovărat cu porecla de Fuhrer de presa greacă, Mihaloliakos, de 55 de ani, a declarat că grupul său va lupta împotriva ”cămătarilor mondiali” şi ”sclaviei impuse de UE şi FMI”. La sosirea sa la conferinţa de presă, el s-a luat de jurnaliştii străini prezenţi, acuzându-i de răspândire de minciuni despre mişcarea lui, punând în surdină, în ultimele luni, referinţele lui direct hitleriste în favoarea unui fel de naţional-socialism a la grec. ”Grecia este doar începutul”, a strigat el în direcţia lor.

BURSA ÎN CĂDERE LIBERĂ Indicele principal al bursei din Atena a scăzut ieri dimineaţă cu peste 7%, după ce principalele partide ale ţării nu au reuşit să obţină suficiente voturi pentru a forma coaliţia de guvernare. Şi indicele bancar înregistra, ieri, un declin de peste 19%. Liderul conservator Antonis Samaras, a cărui mişcare Noua Democraţie a obţinut cel mai bun scor, între 17% şi 20% din sufragii, adică 108 mandate din cele 300 ale Legislativului, va fi primul care va primi ”mandatul de explorare” ce îi rezervă trei zile pentru a încerca formarea noului cabinet. Dacă Samaras eşuează, şeful statului va încredinţa formarea noului guvern liderului partidului care a sosit al doilea la linia de finiş, Alexis Tsipras, şeful stângii radicale SYRIZA, care a obţinut un scor între 15,5% şi 17,5%, faţă de 4,6% în 2009. În cazul în care şi el va eşua, formarea cabinetului va reveni socialiştilor din PASOK, pe locul trei în alegeri. Însă, dacă nici de această dată nu se va reuşi formarea unei alianţe de guvernare, şeful statului va convoca liderii tuturor partidelor parlamentare la o reuniune de ultimă şansă. Constituţia nu prevede un termen pentru acest ultim efort de înţelegere finală, care ar putea dura mai multe zile. Economia Greciei traversează o criză gravă.



12