Unul dintre cei patru răniţi în accidentul de duminică seara din Constanţa, unde un şofer a intrat în plin într-un grup de persoane care traversau pe trecere, a murit la spital, în timp ce o altă victimă este în stare critică, au anunţat reprezentanţii Spitalului Judeţean din ...
Pacienții aflați în stare critică pe paturile de spital, în această perioadă, au nevoie urgentă de noi, așa că toate persoanele sănătoase care pot dona sânge sunt așteptate la donare. Conducerea Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța (cu sediul lângă ...
Un grav accident de circulatie, soldat cu decesul unei femei şi cu rănirea gravă a celor doi copii ai ei în vârstă de patru, respectiv un an, precum şi a soţului acesteia, s-a produs joi dimineaţă pe DE 585 Brăila - Slobozia. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila Laura Dan ...
Bilanțul morților din atentatul de la Barcelona a crescut, anunță oficialitățile din Spania. Aceștia au anunțat că încă o persoană rănită ieri a decedat în cursul zilei de azi. În acest moment, bilanțul este de 14 morți și peste 100 de răniți. Medicii avertizează că bialațul ...
Un număr de 21 de persoane dintre cele rănite în atentatul comis, sâmbătă noaptea, pe Podul Londrei, se află în stare critică, a anunţat duminică agenţia Press Association care citează NHS England, autoritatea medicală din Anglia, relatează Reuters. Anterior, Serviciul de ...
O tânără în vârstă de 21 de ani se zbate între viață și moarte după ce a fost lovită în cap de un indicator de circulație, rupt de un șofer care a pierdut controlul volanului, la Vaslui. Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 20 de ...
Tragedia din clubul Colectiv care a îndoliat România anul trecut, șocând o lume întreagă, a fost pe punctul de a se produce în Ucraina. Tavanul unui club de noapte din Ucraina a luat foc după numărul unui artist care scotea flăcări pe gură, iar în urma incidentului, 22 de ...
Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 100 au fost rănite într-un incendiu care a devastat un spital aflat în orașul Bhubaneswar din estul Indiei, au anunțat autoritățile. Flăcările au izbucnit în secția de terapie intensivă și ulterior s-au extins și în alte ...
Un elicopter militar malaezian s-a prăbușit, marți, peste o școală din zona rurală a insulei Borneo, în urma accidentului fiind rănite 23 de persoane, inclusiv câțiva elevi, au anunțat autoritățile, citate de Associated Press. Elicopterul a fost nevoit să aterizeze de urgență, la aproximativ ...
Şoferul preferat al lui Vladimir Putin a murit pe loc în urma unui accident rutier în care a fost implicată maşina prezidenţială, relatează Express.co.uk. Vladimir Putin nu se afla în maşină în momentul în care a avut loc accidentul. În înregistrarea video se poate ...
Deputata laburistă britanică Jo Cox este în stare critică, după ce a fost împuşcată și înjunghiată, în nordul Angliei, informează Channel 4. Potrivit presei britanice, Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, membră a Partidului Laburist, favorabil rămânerii Marii Britanii ...
O persoană a murit şi o alta se află în stare critică, după ce avionul ultrauşor în care se aflau s-a prăbuşit în vestul Franţei, în noaptea de miercuri spre joi, potrivit postului de radio France Bleu Loire Océan. Aeronava s-a prăbuşit pe un câmp, în apropiere de ...