România nu are nevoie de un plan pentru declararea stării de epidemie naţională în contextul gripei A/H1N1, de vreme ce, oricum, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat pandemia, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), prof. dr. Geza Molnar, adăugând că nu avem un prag epidemiologic prestabilit, aşa cum are, de pildă, Bulgaria. „Avem deja stare de epidemie, de vreme ce, exceptând patru judeţe în care nu s-a semnalat niciun caz, pe tot restul teritoriului avem cazuri şi am trecut şi la nivelul de transmitere comunitară. Pe teritoriul României avem o răspândire naţională a gripei A/H1N1. Pragul epidemic îl avem deja atins la Iaşi, Botoşani, municipiul Bucureşti care, chiar dacă are mulţi locuitori, a avut şi multe cazuri de gripă. Am avut şi focare, la Sinaia, Iaşi, Arad, Bucureşti, deja s-a constituit pragul epidemic. Ne confruntăm cu mai mult decât o epidemie pe plan local, judeţean, regional. Avem starea de pandemie, nivelul şase de alertă, stabilită de OMS”, explică secretarul de stat Geza Molnar.
MAI MULTE CAZURI DE CRĂCIUN. Reprezentantul OMS a precizat că ne putem aştepta la o creştere a numărului de cazuri în România şi în întreaga Europă. “De Crăciun, în luna ianuarie, cu siguranţă o să crească numărul cazurilor”, a explicat acesta. Referitor la deciziile ţărilor care au declanşat starea de epidemie naţională, închizând şcolile, Olsavski a precizat că autorităţile române acţionează aşa cum trebuie, închid şcolile acolo unde este cazul. “Dacă virusul s-a răspândit aşa rapid în toată lumea nu o să poţi să îl opreşti închizând şcolile. OMS nu a recomandat niciodată restricţionarea călătoriilor în afara graniţelor pentru că nu obţii nimic astfel”, spune reprezentantul OMS.
VÂRFUL EPIDEMIEI ÎN 2010. Experţii epidemiologi au avertizat că, pe toată perioada pandemiei, aproximativ patru milioane de români s-ar putea îmbolnăvi de gripă A/H1N1, estimând vârful epidemiei în perioada februarie-aprilie 2010. “În total, estimăm că patru milioane de români se vor infecta cu virusul A/H1N1, însă nu ne facem probleme deoarece vom avea suficiente doze de vaccin şi de antivirale. Vor fi cinci milioane de doze în prima tranşă de vaccin, până la sfârşitul anului, după care Institutul “Cantacuzino” va produce lunar un milion de doze”, declara pe 25 septembrie secretarul de stat în MS, prof. dr. Geza Molnar. La începutul lui septembrie, cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar, MS anunţa măsurile care vor fi luate în şcoli în situaţia depistării unor elevi bolnavi de gripă nouă - îmbolnăvirea unui elev de gripă nouă va duce la închiderea clasei în care acesta învaţă şi la izolarea colegilor săi pentru şapte zile, iar confirmarea a cel puţin trei cazuri diferite în aceeaşi şcoală va atrage după sine suspendarea activităţii în unitatea şcolară, tot pentru o săptămână.
REPREZENTANŢII MS RECOMANDĂ SĂ SE EVITE LOCURILE AGLOMERATE, IAR LA PRIMELE SEMNE DE GRIPĂ, PERSOANELE RESPECTIVE SĂ SE AUTOIZOLEZE LA DOMICILIU, SĂ EVITE AUTOMEDICAŢIA ŞI SĂ ÎŞI CONTACTEZE MEDICUL DE FAMILIE, PENTRU A NU RISCA CONTAMINAREA CELORLALŢI PACIENŢI CARE AŞTEAPTĂ LA CABINET
105 NOI CAZURI. În ultimele 24 de ore au fost depistate, în România, alte 105 îmbolnăviri cu virusul gripal A/H1N1, dintre care cele mai multe în Bucureşti (41) şi în judeţul Vâlcea (13), bilanţul total de la debutul pandemiei ajungând la 1.756, potrivit ultimei comunicări a MS. În ultimele 24 de ore nu au mai existat unităţi de învăţământ cu activitate suspendată.