Stare de urgenţă fiscală în California

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stare de urgenţă fiscală în California

Monden 03 Decembrie 2008 / 00:00 480 accesări

În urma unei sesiuni extraordinare a Congresului din California, guvernatorul Arnold Schwarzenegger a decretat starea de urgenţă fiscală în statul său, pentru a contracara un important deficit bugetar, aprofundat de criza economică. “Fără o acţiune imediată, statul nostru se îndreaptă direct către un dezastru fiscal”, a afirmat guvernatorul republican al statului California, al cărui teritoriu este aproximativ egal cu cel al Italiei şi populat de 38 de milioane de locuitori şi care, luat separat, ar constitui a şasea putere economică mondială. “Trebuie să acţionăm acum pentru a răspunde la scăderea încasărilor cu 11,2 miliarde de dolari, pentru a realiza un plan de relansare cu scopul păstrării şi creării de locuri de muncă, pentru a ne asigura că locuitorii californieni îşi păstrează casele şi pentru a reglementa problema asigurării de şomaj din partea statului”, a declarat Arnold Schwarzenegger, cu ocazia unei conferinţe de presă la Los Angeles. Acest apel intervine cînd SUA au fost declarate, luni, ca fiind în recesiune economică şi la două luni după promulgarea forţată a legii bugetare în California, la sfîrşitul a 85 de zile de criză între guvernatorul Schwarzenegger şi Congresul californian. La acea dată, acordul părea să rezolve temporar problema deficitului bugetar al Californiei, evaluat la 15 miliarde de dolari. Dacă nu se ia nicio măsură, a avertizat guvernatorul Schwarzenegger, deficitul bugetar va atinge 28 de miliarde în următoarele 18 luni.



12