Dintre toate trăirile rezervate cu prioritate amărăştenilor din patria noastră, cea mai profundă pare a fi starea de canci, una deosebit de complexă şi de reprezentativă pentru capitalismul nostru de cumetrie. În forma sa primară, canciul promovat de Guvernul interimar Boc ilustrează nivelul nostru de trai. Din punct de vedere electoral, ecuaţia este cât se poate de simplă. Votul nostru contra canci. În această perioadă electorală, după cum se vede cu ochiul liber, suntem bombardaţi cu tot felul de lozinci şi slogane care propagă din plin canciul în rândurile populaţiei. E bine că unii candidaţi se exprimă direct în privinţa stării de canci. Chiar dacă vă este frică, spune o lozincă, tot nu o să scăpaţi de canci! Un vot pentru canciul popular! Eroare. Canciul a fost întotdeauna un atribut al Puterii. Cu el am fost îndopaţi. Suntem un popor care ne hrănim cu mult canci. Până şi primul ministru, în ipostaza de croitor sau altceva, este un mic canci! Contrar previziunilor exprimate de diverşi statististicieni, producţia de canci a ţării creşte avântat în raport direct cu criza. Cu alte cuvinte, dispunem de foarte mult canci guvernamental pe cap de locuitor. Din păcate, unii cetăţenii ai patriei, dintre cei care nu părăsesc ţara la bordul unor berbecuţi, nu au habar cum se foloseşte canciul. Mod de întrebuinţare. Canciul guvernamental se mestecă precum tutunul. Atenţie, nu se înghite, ci se scuipă! Eventual pe anumiţi candidaţi… Doritorii de mult canci nu au decât să-l voteze pe Băsescu! Ca o continuare a socialismului în floare, practic, ne aflăm în plin avânt al stării de canci. Respectiva stare s-a instalat cu mult înainte de venirea crizei. Ea reprezintă un atribut al actualei Puteri. Când trebuie să dea canci la tot poporul, exponenţii Puterii ne fac din vorbe sau din semne. Poate că din vorbe mai puţin, pentru că nu au două la un loc! În România, avem de-a face cu un canci galopant. Scurt istoric. Debutul canciului este generat de o scurtă perioadă de euforie. În starea sa primară, amărăşteanul este îndrumat, precizez, din punct de vedere doctrinar, să urmeze exemplul revoluţionar al vrăbiuţei care visează mălai. Practic, mânuţa aceea de mălai reprezintă embrionul stării de canci, stare dominantă pentru patria noastră. În epoca băsciană, starea de canci s-a dezvoltat impetuos în diverse forme şi relaţii sociale. În plan dialectic, apogeul canciului băscian este reprezentat de promisiunile privind mărirea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută. E drept, punând botul rapid la o astfel de gogoriţă, cadrul didactic, mult mai evoluat astăzi decât domnu’ Trandafir, a favorizat extinderea şi amplificarea stării generale de canci. În ultimii cinci ani, naţiunea a cunoscut din plin efectele generale ale canciului prezidenţial. Început sub lozinca “Să trăiţi bine”, s-a extins la toate nivelele. De fapt, peste tot acolo unde amărăşteanul român, un visător incurabil, ancorat încă în stratul de ozon al cincinalelor finalizate în patru ani şi jumătate, a căscat gura la preşedinte. O vreme, din cauza lipsei de informaţii, credulii au crezut că, punctez, canciul este un fel de ciupercă bună de mâncat. Canci.