Ţinând cont de gradul ridicat de imbecilitate al domnilor guvernanţi, mă aşteptam ca, în materie de prostie, să fie decretată starea de urgenţă. Au crescut vertiginos debitele inepţiilor ce se revarsă dinspre Piaţa Victoriei. În loc să se apuce de treabă, aleşii poporului stau la şuete într-un picior. Pentru că au fruntea îngustă, se scarpină pe după ceafă. Este pus frecvent în valoare sistemul oltenesc de scărpinare. Suntem în plin carnaval al prostiei. Ca să-şi dea importanţă, domnii guvernanţi au decretat starea de urgenţă. Chipurile, nu mai pot de grija noastră! Nu se vorbeşte despre şomaj şi despre lipsurile de tot felul cu care se confruntă cetăţenii patriei. Vlădescu, ministrul Finanţelor, şi-a croit o brigadă artistică nouă. De când s-a decretat starea de urgenţă, nu-şi vede capul din cauza grijilor faţă de soarta naţiunii! După ce şi-a luat în echipă un cântăreţ şi un moderator zbanghiu, caută interpreţi de muzică populară şi recitatori pe cinste. Altfel ne poate transpune un rapsod în realitatea înconjurătoare… Starea de urgenţă se potriveşte şi cu aberaţiile debitate de la cel mai înalt nivel. Când vine vorba despre criză, fiecare are regula lui personală. E limpede pentru toată lumea că nu ducem lipsă de lucrători cu gura. O stare de urgenţă pentru idioţenie ne-ar permite să mai tragem o gură de aer în piept. Destul ne-au tras în piept cei pe care i-am reales! Poate că, în această privinţă, după ce ne-au fixat basca pe ochi, ar trebui să luăm în calcul o nouă stare de urgenţă. Într-un fel, după realegerea Guvernului Boc, ar fi trebuit să ne aşteptăm la toate bazaconiile pe care le trăim în prezent. Incapacitatea guvernanţilor de a răspunde prompt la starea de criză se regăseşte în nivelul nostru de trai. Starea de urgenţă se confundă cu starea noastră naturală. Premierul în persoană reprezintă efectul colateral al unei profunde stări de urgenţă. Susţinut de preşedinte, el continuă să facă dovada cotidiană a ineficienţei sale pe calapodul crizei. Practic, intrăm dintr-o criză în alta, cea mai des întâlnită fiind criza de nervi. O reacţie normală la enormităţile debitate de domnii politicieni. Starea de urgenţă ar fi o măsură benefică pentru criza morală din politichie. S-au înmulţit trădătorii. Sforarii de partid trăiesc o nouă tinereţe revoluţionară. Căpătuiţii nu mai au pic de ruşine. Lacomii au revenit la procedeul smuls cu două mâini. Starea de urgenţă este o măsură de doi lei pentru cei condamnaţi la sărăcie. Pentru parveniţii din domeniul energetic înţeleg că reprezintă o vacă bună de muls. Din acest motiv, starea de urgenţă nu-i afectează pe cei bogaţi. Dimpotrivă. Starea de urgenţă reprezintă un bun prilej pentru achitarea unor datorii electorale. Starea de urgenţă presupune anumite restricţii. Desigur, pentru amărăşteni. Pentru diverşi alţi indivizi, cu un statut privilegiat din toate punctele de vedere, starea de urgenţă este o adevărată mană cerească fără licitaţie…