Start amânat cu zece minute în Liga a II-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a

Start amânat cu zece minute în Liga a II-a

Sport 27 August 2014 / 00:00 628 accesări

Meciurile din cadrul primei etape a Ligii a II-a la fotbal, programate sâmbătă, de la ora 11.00, vor începe cu o întârziere de zece minute. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Biroului Executiv al LPF 2, desfășurată, la Tărlungeni, în semn de protest față de Federația Română de Fotbal, care a amânat semnarea convenției anuale, motiv pentru care LPF 2 nu poate prelua organizarea efectivă a ligii secunde, ca entitate subordonată FRF şi recunoscută de aceasta şi care beneficiază de autonomie administrativă, financiară şi sportivă, în conformitate cu statutul şi regulamentul federal, coroborată cu prevederile Legii 69/2000, capitolul 6 - ligile profesioniste şi articolul 18 din statutul FIFA. Hotărârea a fost votată de toți cei 18 reprezentanți ai cluburilor prezenți la Tărlungeni. „Este o decizie definitivă și am anunțat oficial atât Federația Română de Fotbal, cât și Comisia Centrală de Arbitri. Din câte știu, decizia noastră a provocat discuții fierbinți la sediul federației și sper ca lucrurile să se schimbe cât mai curând. Dacă nu, există chiar și varianta boicotării campionatului”, a avertizat Auraș Brașoveanu, conducătorul LPF 2 și președintele Farului.

Cele două formații constănțene din liga secundă vor evolua în runda inaugurală pe teren propriu. Astfel, Săgeata Năvodari va primi vizita celor de la ACS Berceni, în timp ce FC Farul Constanța va întâlni pe Rapid CFR Suceava.

Taguri articol


12