Start campaniei de susţinere a donării de organe!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Start campaniei de susţinere a donării de organe!

Sănătate 15 Iunie 2012 / 00:00 454 accesări

Asociaţia Transplantaţilor din România organizează în perioada 15 - 17 iunie, pe litoral, campania “Spune DA! Susţine donarea de organe”. Campania îşi propune creşterea gradului de conştientizare al populaţiei cu privire la importanţa dezvoltării unui curent favorabil în societatea civilă privind donarea de organe, pentru a veni în ajutorul numărului mare de pacienţi de pe listele de aşteptare, pentru care transplatul de organe reprezintă ultima şi singura soluţie salvatoare. Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, a explicat că importanţa activităţii de transplant din ţara noastră, a existenţei centrelor de transplant şi a specialiştilor în domeniu, a şansei acordate unui segment de pacienţi cu insuficienţă funcţională a unui organ vital pentru a-şi continua drumul în viaţă, toate acestea converg spre necesitatea creşterii gradului de conştientizare şi informare în rândul opiniei publice în vederea sporirii numărului de donatori şi a unei decizii informate privind donarea. Atât în Europa, cât şi în România şi în întreaga lume, organele pentru transplant sunt insuficiente. În aceste condiţii legislaţia internă privind donarea este extrem de importantă. Reglementările privind donarea şi prelevarea de organe în România se găsesc în Legea 95/2006, lege care prevede acordul informat pentru donare. Ultimele statistici prezentate în România sunt pentru 2010, când ţara noastră a înregistrat o rată de 3,5 donatori la un milion de locuitori. Acestea sunt condiţiile în care o activitate pro-donare se impune şi motivul pentru care ATR merge din nou în mijlocul oamenilor pentru a vorbi despre beneficiile tratamentului prin transplant şi pentru a informa/educa populaţia asupra actului donării. În campania iniţiată de ATR vor fi implicaţi 150 de voluntari, membrii ATR din întreaga ţară şi voluntari de la Crucea Roşie Constanţa. Azi, voluntarii vor fi prezenţi în toate staţiunile de pe litoral şi în municipiul Constanţa, unde vor discuta cu locuitorii şi cu turiştii şi vor distribui materiale explicativ-informative. O zi mai târziu, pe 16 iunie, voluntarii ATR vor participa la Conferinţa Naţională “Transplantul, pacientul în stare post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia” (care se află la a II-a ediţie) împreună cu invitaţii lor, specialişti din toate domeniile implicate în transplatul de organ în România. Pentru prima dată la eveniment sunt invitaţi preşedinţi ai organizaţiilor internaţionale care reprezintă interesele pacienţilor transplantaţi. Conferinţa va avea loc la hotel Delta din staţiunea Jupiter. Pe 17 iunie se organizează crosul “Pentru viaţă şi in memoriam”, acţiune la care pot participa toate persoanele care doresc să promoveze şi să susţină activ donarea de organe. Startul se va da la ora 19.00, iar traseul este Venus (hotel Balada) - Mangalia (portul turistic). La ora 21.00 va avea loc în Mangalia, în portul turistic, o ceremonie cu lumina în memoria donatorilor.

Taguri articol


12