Start de sezon sub aşteptări pentru echipele constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Start de sezon sub aşteptări pentru echipele constănţene

Sport 30 August 2011 / 00:00 805 accesări

Pentru prima oară după mulţi ani, Constanţa este reprezentată în eşalonul secund al fotbalului românesc de patru formaţii: FC Farul Constanţa, Viitorul Constanţa, Callatis Mangalia şi Săgeata Năvodari. Exceptând nou-promovata Callatis Mangalia, toate celelalte echipe au ca obiectiv promovarea în Liga 1 la finalul campionatului. Momentan însă, niciuna dintre echipe nu a avut un start lansat, prin care să dovedească că pretenţiile sunt şi îndreptăţite. Mai mult, dintre cele patru echipe, doar una singură, Viitorul, a obţinut o victorie în primele două etape, 4-1 cu Dunărea Galaţi. În rest, doar rezultate de egalitate pentru Farul şi Săgeata, în timp ce Callatis este, momentan, singura formaţie din Seria 1 fără niciun punct acumulat. „Nu sunt în totalitate mulţumit. Încă se vede că suntem o echipă nouă, cu mulţi jucători nou-veniţi, care nu s-au adaptat total. Am început campionatul cu o repriză foarte bună cu Galaţi, apoi am avut o a doua parte în care cei mai mulţi jucători au fost de nerecunoscut. Cu Farul am jucat cu frâna de mână trasă şi s-a văzut că nu suntem la capacitatea pe care ne-o dorim. Cu jumătăţi de măsură nu vom putea să ne realizăm obiectivul. Farul are o istorie şi este îndreptăţită să spere la promovare, dar şi noi ne dorim acelaşi lucru. Fluctuaţii au toate echipele în acest start de sezon, chiar şi echipele puternice din această serie care au ca obiectiv promovarea“, a declarat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu.

MECUL CU DINAMO II SE POATE AMÂNA. Conducerea clubului constănţean doreşte amânarea partidei de sâmbătă, din etapa a 3-a, de pe teren propriu, cu Dinamo II Bucureşti. „Avem un jucător convocat la lotul naţional de tineret, Mihai Onicaş, şi conform regulamentului avem dreptul de a solicita amânarea partidei. Este o partidă care are o importanţă foarte mare pentru noi. Se vor întâlni echipele de pe primele două poziţii şi din acest motiv poate fi considerat un derby al etapei. Am trimis federaţiei solicitarea noastră de a reprograma partida“, a precizat Peniu.

UN NOU DERBY JUDEŢEAN ÎN CUPA ROMÂNIEI. În faza a 5-a a Cupei României, Callatis Mangalia va întâlni, marţi, 6 septembrie, pe teren propriu, de la ora 16.30, pe FC Viitorul Constanţa. Callatis s-a calificat în această fază după ce a eliminat pe FC Farul, cu 5-4, după loviturile de la 11 m, în timp ce Viitorul a învins, în deplasare, pe Phoenix Ulmu, scor 2-0. Cea de-a treia formaţie constănţeană calificată în această fază, Săgeata Năvodari, va întâlni, în deplasare, pe CF Brăila.



12