Începând de sâmbătă, baza sportivă Tenis Club Idu, situată pe malul Lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia, găzduieşte unul dintre cele mai puternice turnee internaţionale organizate în România la nivel de juniori, Mamaia IDU Juniors Cup U16, turneu rezervat junioarelor şi juniorilor cu vârsta sub 16 ani. Competiţia este înscrisă în calendarul Federaţiei Europene de Tenis (ETA), fiind clasificată ETA Category 2. La startul întrecerii, ajunsă la ediţie a 20-a, se vor alinia aproximativ 100 de participanţi, reprezentând Bulgaria, Franţa, Moldova, Rusia, Serbia, Ucraina şi România.
„Ne bucurăm că ducem mai departe tradiţia acestui turneu, la care au fost prezenţi de-a lungul timpului cei mai buni tenismeni români. Este o competiţie cu participare internaţională, dar vor fi prezenţi la start şi mai mulţi sportivi constănţeni”, a declarat directorul turneului, Marian Sandu. Printre constănţenii cotaţi cu şanse la fazele superioare ale întrecerii se numără Ion Efrim şi Edris Fetisleam, la băieţi, şi Andrada Surdeanu, la fete. Favoritul nr. 1 în disputa băieţilor este Călin Manda (131 ETA), în timp ce, în competiţia fetelor, primele patru favorite sunt clasate în prima sută a clasamentului european: Andreea Roşca (39 ETA), Ioana Gună (50 ETA), Gavrilă Oana (71 ETA U16) şi Andrada Surdeanu (77 ETA). Arbitrul principal al turneului este românul Ştefan Nicorici. Sâmbătă vor debuta meciurile din calificări, iar luni vor începe partidele de pe tablourile principale.