După o vară plină de tenis, baza sportivă Tenis Club Idu Mamaia, situată pe malul Lacului Siutghiol, în staţiunea Mamaia, va găzdui în această săptămână unul dintre cele mai importante turnee din România rezervate senioarelor. Astfel, astăzi sunt programate primele meciuri de pe tabloul principal de simplu de la a doua ediţie a Mamaia Idu Trophy, turneu din cadrul circuitului ITF, dotata cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Principala favorită a întrecerii este Sharon Fichman (Canada, 203 WTA), urmată de câştigătoarea primei ediţii, Cristina Andreea Mitu (209 WTA), Ines Ferrer-Suarez (Spania, 210 WTA), Maria Irigoyen (Argentina, 214 WTA) şi Elena Bogdan (230 WTA). Pe tabloul principal de simplu vor fi prezente 32 de jucătoare din Argentina, Australia, Austria, Bulgaria, Bosnia & Herţegovina, Canada, Germania, Spania, Georgia, Muntenegru, Olanda, Ucraina, Serbia, Moldova, Slovacia şi România. Tot azi vor avea loc şi primele meciuri de pe tabloul de dublu, unde au acces 16 dubluri, iar în tribune sunt aşteptaţi mulţi spectatori, intrarea fiind liberă.
FINAL LA VETERANI. Săptămâna trecută, la Tenis Club Idu Mamaia s-a desfăşurat a 23-a ediţie a Campionatelor Internaţionale ale Românie. După şase zile de întreceri, au fost desemnaţi câştigătorii - la feminin, +40 ani: Daniela Baciu; la masculin, +35: Marius Raicea, +40: Sorin Donescu, +45: Claudiu Munteanu, +50: Laurenţiu Bucur, +55: Dan Comănescu, +60: Ioan Gurban, +65: Valentin Raus, +70: Dumitru Puzdrea.