Sâmbătă şi duminică, în sala de sport din Techirghiol, vor avea loc primele meciuri ale ediţiei 2013 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa şi la care s-au înscris zece formaţii, împărţite în două grupe. Din Grupa A fac parte echipele Amfora Mangalia, Sparta Techirghiol-juniori, Pescarul Ghindăreşti, Melody Constanţa şi City Expres Constanţa (campioana judeţeană din 2012). În Grupa B vor evolua Gloria Băneasa, Farul Tuzla, CSŞ Medgidia, Sparta Techirghiol şi Litoral Corbu. În grupe se joacă fiecare cu fiecare (pe 26 şi 27 ianuarie, 2, 3 şi 9 februarie), apoi primele două clasate obţin calificarea în semifinale (programate pe 10 februarie, în aceeaşi zi cu meciurile de clasament, pentru locurile 5-6, 7-8 şi 9-10). Finala va avea loc în deschiderea finalelor Trofeului Telegraf 2013. Cele două finaliste vor participa în ziua de 23 februarie la ediţia a II-a a Cupei Dobrogei, în care vor întâlni primele două clasate din campionatul judeţului Tulcea. Ediţia I a competiţiei, desfăşurată anul trecut la Tulcea, i-a revenit echipei constănţene City Expres.