23 Noiembrie 2024, 11:00
Astăzi, la Cîmpulung Muscel, vor debuta Campionatele Naţionale de box pentru tineret (sportivi în vârstă de 17 şi 18 ani), competiţie la care s-au înscris şi trei pugilişti constănţeni: Enver Amiş (categoria 49 kg) şi Bogdan Burcin (75 kg), ambii de la Farul Constanţa (antrenori Marcelică Tudoriu şi Mihai Constantin), şi Alperen Akpal (69 kg, CS Năvodari, antrenor Ferodin Ablalim). Toţi trei au susţinut şi au promovat cu brio testările naţionale de ieri, obligatorii pentru toţi sportivii înaintea unor competiţii interne majore. În această dimineaţă vor avea loc cântarul oficial şi tragerea la sorţi, iar prima gală a competiţiei este programată de la ora 16.00.