După ce arena de volei pe plajă a Club Volei Municipal Tomis Constanţa, special amenajată în Mamaia, pe plaja de lîngă Cazino, a găzduit, sîmbătă, finalele Campionatului Naţional rezervat junioarelor şi juniorilor, întrecerile de volei pe plajă continuă în această săptămînă cu cele rezervate senioarelor şi seniorilor. În această dimineaţă, de la ora 10.00, este programată şedinţa tehnică la masculin, unde, pînă ieri, îşi anunţaseră participarea opt echipe. În cazul în care tabloul de 16 echipe va fi complet, primele partide vor avea loc azi. În caz contrar, competiţia va debuta mîine. La fel stau lucrurile şi în întrecerea feminină, unde doar şase echipe şi-au anunţat participarea, întrecerea senioarelor urmînd să înceapă miercuri. Absenţa jucătorilor se explică prin participarea la competiţiilor internaţionale care au loc în această perioadă, dar şi prin faptul că multe dintre echipele feminine din Divizia A1 şi-au reluat pregătirile pentru viitorul sezon. De la CN de seniori vor lipsi cîştigătorii de la junioare - Diana Bercea şi Lavinia Tătăran (CSM Bucureşti “Gagix”) şi juniori - Marian Bala şi Bogdan Mehedinţeanu (CSS CFR 1 Bucureşti), care pleacă azi în Grecia, unde miercuri vor începe Campionatele Europene de volei pe plajă Under 20. „Nu avem un obiectiv în primele locuri. Faptul că participă şi cîştigă experienţă internaţională este un cîştig mare în acest moment. Sperăm ca în anii următorii să avem obiective mai îndrăzneţe”, a declarat preşedintele Comisiei Naţionale de volei pe plajă din cadrul Federaţiei Române de Volei, Oana Sârb. În lipsa lor, printre participanţii de la CN de senioare şi seniori se numără medaliatul cu bronz de la juniori, Alexandru Ţoncu, care la seniori joacă alături de Cristian Brînză, dar şi participanţii de la Campionatul Balcanic pentru seniori din Albania, încheiat duminică: Diana Balintoni / Irina Alexandru (locul 4 la CB), Sorina Buz / Loredana Calinciuc (locurile 5-8 la CB) şi Marius Mascovitz / Cătălin Lelea (locurile 5-8 la CB).
Constanţa ar putea avea arenă de volei pe plajă pentru iarnă
Cum lipsa sportivilor de volei pe plajă la nivel de seniori este una acută la ora actuală, reprezentanţii Comisiei Naţionale de volei pe plajă din cadrul FRV au pus la punct o strategie de creştere şi promovare a tinerilor jucători. În acest sens, FRV şi-a propus înfiinţarea a trei centre unde voleiul pe plajă să poată fi practicat şi iarna, astfel încît practicanţii acestui sport să se poată pregăti şi în sezonul rece. „La seniori sîntem într-o lipsă acută de jucători pentru volei pe plajă. Strategia Federaţiei este de a începe cu cadeţi şi juniorii, astfel încît, în cîţiva ani, să începem să avem reprezentanţi şi la nivel de seniori. Avem în proiect amenajarea unui teren de volei pe plajă pentru iarnă. Este singura noastră şansă să avem, treptat, jucători de volei pe plajă. Sînt trei proiecte în lucru. Unul dintre ele este la Constanţa, unul la Bucureşti şi unul în partea de vest a ţării. Cred că cel puţin unul dintre ele va fi pus în practică începînd din această iarnă”, a spus Oana Sârb.