A doua ediţie a Regatei internaţionale Cupa Dobrogei pentru veliere sportive debutează azi la Balcic, după ce prima ediţie s-a desfăşurat pe Lacul Techirghiol din staţiunea Mamaia. “Conform protocolului de asociere regata este organizată anual, alternativ, în România şi Bulgaria, de către cele două cluburi iniţiatoare, Clubului Nautic Român şi Morski Klub-Balchik”, a precizat Andreea Mihăescu, directorul executiv al Clubului Nautic Român. Prima zi a întrecerii este dedicată sosirii participanţilor, şedinţei tehnice şi antrenamentelor, concursul efectiv urmând să aibă loc în perioada 14-16 septembrie, în Golful Balcic, la clasele competiţionale 470, 420, Laser Standard, Laser Radial, Laser 4.7, Cadet şi Optimist. Organizată cu sprijinul Muncipalităţii Balcic şi al Consiliului Judeţean Constanţa, competiţia este dotată cu trofeul transmisibil “Cupa Dobrogei”, o cupă înaltă de 98 de centimetri cântărind 5 kg, fabricată de meşteşugarii italieni din metal galben, cu o muză înaripată ce decorează capacul, şi se acordă clubului cu cele mai bune performanţe înregistrate în competiţie. Datorită interesului mare de care se bucură regata, Federaţia Bulgară de Yachting a inclus competiţia în Ranking List-ul pentru calificarea în loturile naţionale pe clase competiţionale. Printre participanţi se numără sportivii de la cinci cluburi constănţene. La finalul întrecerii, organizatorii îi vor răsplăti pe velişti clasaţi pe primele locuri cu diplome şi medalii, la toate clasele competiţionale.