Timp de patru zile, începând de astăzi şi până duminică, în largul litoralului vestic al Mării Negre va avea loc cel mai mare eveniment sportiv de yachturi cu vele organizat până acum în zonă, Regata Internaţională Poseidon - Kaliakria Cup 2014. Competiţia a rezultat din asocierea a două competiţii de tradiţie, Regata Poseidon - susţinută timp de trei ani consecutiv de Asociaţia Black Sea Sailing (asociaţia română a proprietarilor de yachturi) - şi Kaliakria Cup, lansată, în urmă cu şapte ani, de către Morski Klub Balchik şi Kaliakria Resort din Bulgaria. Reprezentanţii autorităţii organizatoare cred că prin unirea forţelor partenerilor români şi bulgari, pentru realizarea primei ediţii a acestei întreceri, yachtingul competiţional şi de loisir de la Marea Neagră va deveni mai interesant, mai accesibil şi mai provocator. Regalul nautic, care va lua startul mâine, de la Marina Eforie Nord, înseamnă şi prima etapă dintr-o serie de cinci regate care alcătuiesc ediţia din acest an a Samsung Romania Cup, cea mai importantă competiţie de yachturi cu vele înscrisă în calendarul sportiv al Federaţiei Române de Yachting (FRY), la secţiunea offshore. De altfel, Regata Poseidon este înscrisă în calendarul competiţional din acest an, alăturându-se altor evenimente de acelaşi gen desfăşurate în Marea Neagră şi incluse în Trofeul Black Sea Sailing, compus din două etape - Regata Poseidon şi Regata Callatis (29-31 august). Împreună cu alte trei etape, Regata Regina Maria (27-29 iunie), Regata Beneteau (18-20 iulie) şi Regata Bricul „Mircea“ (15-17 august), acestea fac parte din Samsung Romania Cup, organizată în parteneriat cu Life Harbour şi Yacht Club Regal Român.
PARTICIPARE NUMEROASĂ La startul regatei şi-au anunţat participarea mai mult de 35 de yachturi cu vele şi peste 250 de performeri. Competiţia se desfăşoară conform prescripţiilor ISAF, la clasele Racer, Cruiser şi o clasă non-formală, Rally Class, pentru yachturile de agremement neclasificate. Va fi folosită, de asemenea, o bază a conversiei între sistemele internaţionale de handicap la punctaj IRC şi ORC. Conform programului, regata va avea două etape de competiţie inshore, la Eforie şi Balchik, cu o etapă intermediară de cursă offshore, pe distanţa de peste 60 de mile marine, între Eforie Nord şi Balchik. La final, se vor acorda premii, medalii şi cupe la toate clasele, probele şi categoriile competiţionale, precum şi premii speciale pentru participanţi. Astăzi, de la ora 19.00, Marina Eforie Nord (Portul turistic Bellona) va găzdui festivitatea de deschidere.