Start la majorarea provizioanelor la credite în valută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Start la majorarea provizioanelor la credite în valută

Economie 01 Martie 2008 / 00:00 552 accesări

Instituţiile de credit şi cele financiar nebancare trebuie să opereze pînă la 26 martie majorarea provizioanelor la credite în valută acordate clienţilor expuşi la riscul valutar. Majorarea a fost decisă de Banca Naţională a României (BNR), iar în intervalul rămas pînă pe 26 martie, instituţiile financiare trebuie să trimită Direcţiei de Supraveghere a BNR normele interne de clasificare şi provizionare a creditelor. Decizia BNR a fost publicată marţi în Monitorul Oficial şi prevede că împrumutătorii au obligaţia să aplice noile provizioane în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare. BNR a anunţat, în urmă cu aprox. trei săptămîni, că a decis să majoreze cu 2% provizioanele pentru creditele în valută acordate clienţilor expuşi la riscul valutar, încadrate în categoria \"standard\", şi cu 3% pentru împrumuturile din categoriile \"în observaţie\", \"substandard\" şi \"îndoielnice\". Astfel, pentru creditele standard, provizioanele vor reprezenta 7% din valoare, 8% pentru cele în observaţie, 23% la împrumuturile substandard şi 53% la cele îndoielnice. Efectul majorării provizioanelor pentru creditele în valută va consta într-o creştere diferită pentru fiecare bancă a costului împrumuturilor, în funcţie de portofoliul deţinut, fără riscul imediat ca vreo instituţie de credit să intre pe pierdere. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost de acord că prin măsurile directe, de majorare a dobînzilor, dar şi cele indirecte, reprezentate de operaţiunile de sterilizare, banca centrală va influenţa şi costul creditelor în lei, care se vor scumpi, dar a amintit că, în acelaşi timp, vor creşte şi dobînzile plătite de bănci la depozitele atrase.



12