Mai bine de un veac şi jumătate - 160 de ani - s-a scurs de la naşterea celui mai mare dramaturg român, I.L. Caragiale (1852-1912) şi un secol a trecut de când genialitatea îi este invocată postum, însă societatea „amendată” de „Nea Iancu”, în „Momente şi schiţe” sau în piese de teatru, nu s-a schimbat prea mult. Personajele sale umblă nestingherite prin lume, acum ca şi atunci, şi sunt puse pe sfadă, pălăvrăgeală, intrigi şi farse. O parte din ele vor fi invitate, vara aceasta, în Anul Caragiale, la Teatrul de Stat Constanţa (TSC), direct pe scenă, pentru a-i prezenta publicului, în costumele şi limbajul epocii, o... farsă. O păcăleală straşnică, de... 1 Aprilie, cu final neaşteptat, cu gust amar ca... moartea. „1 Aprilie” este titlul spectacolului-coupe propus de actorul Liviu Manolache, după un scenariu semnat împreună cu secretarul literar al TSC, Anaid Tavitian. Repetiţiile au început, deja, de miercuri, iar premiera va avea loc, cel mai probabil, în luna iunie.

Distribuţia aduce în faţa publicului actorii TSC Luiza Sarivan şi Cosmin Mihale, absolvenţi, dar şi actuali studenţi ai Facultăţii de Arte, specializarea Artele Spectacolului-Actorie: David Ionescu, Andreea Ţuţui, Ana Maria Ştefan, Ionuţ Buruiană, Ionuţ Dulgheriu, Eliza Nirlu şi Ilie Părău.

MUZICĂ VECHE Spectacolul „1 Aprilie” are la bază monologul caragialesc cu acelaşi titlu, alte... „Momente şi schiţe”, dar pe scenă vor urca şi personaje din celebrele piese. Cântece foarte rar interpretate sau demult uitate - compozitor Ion Vasilescu, textieri Eugen Mirea şi Nicuşor Constantinescu - completează tabloul păcălelii de „1 Aprilie”, în viziunea regizorală a lui Liviu Manolache, iniţiatorul „orelor de teatru” din şcolile şi liceele constănţene.

„Spectacolul are ca scop arătarea mitocăniei, a urâţeniei, a lucrurilor care ne macină zi de zi. În fiecare zi, la televizor, în ziare, pe stradă, vedem aceşti „Mitici”, aşa cum îi numeşte Caragiale”, a menţionat actorul Liviu Manolache, care semnează şi regia, dar şi ilustraţia muzicală. Astfel, personajele lui Caragiale devin pretext pentru a arăta o lume „fascinantă şi dinamică şi, totodată, urâtă, misogină şi proastă”.