START supravegherii afecțiunilor de sezon! Constanța, județ santinelă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

START supravegherii afecțiunilor de sezon! Constanța, județ santinelă!

Sănătate 03 Octombrie 2018 / 17:23 1180 accesări

Ca în fiecare an, Institutul Național de Sănătate Publică a făcut cunoscută Metodologia de supraveghere a gripei, infecţiilor respiratorii acute şi a infecţiilor respiratorii acute severe pentru sezonul 2018-2019. Potrivit acesteia, afecţiunile clinice compatibile cu gripa (ILI), infecţiile respiratorii acute (ARI) şi infecţiile respiratorii acute severe (SARI) sunt raportabile săptămânal la ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control), în sistemul european de supraveghere TESSy („The European Surveillance System”). Se urmărește, astfel, Monitorizarea morbidităţii şi severităţii în vederea recomandării de măsuri şi actiuni de sănătate publică bazate pe evidenţe; Monitorizarea circulaţiei şi a rezistenţei la antivirale a virusurilor gripale umane; Monitorizarea şi investigarea etiologică a focarelor, în special a celor de colectivitate.

GRIPA, O BOALA INFECŢIOASA ACUTĂ CU UN POTENŢIAL EPIDEMIC CRESCUT!

Și în acest an, organizarea sistemului de tip sentinelă pentru supravegherea infecţiilor respiratorii acute (ARI) şi a afecţiunilor clinice compatibile cu gripa (ILI). Sistemul de tip sentinelă este organizat în 15 județe (și Constanța) şi în municipiul Bucureşti şi cuprinde minimum 192 de medici de familie. Selecţia are la bază recomandările OMS de includere în sentinelă a minimum 2% din populaţia ţării şi 1% din medicii de familie, potrivit metodologiei.

RAPORTARE SĂPTĂMÂNALĂ! Raportarea cazurilor se face săptămânal, în fiecare zi de marți, pentru săptămâna precedentă. Prima zi de raportare va fi marţi - 9 octombrie 2018, pentru săptămâna 01-07 octombrie 2018 (săptămâna 40).

Toate direcţiile de sănătate publică vor trimite formularul de raportare săptămânal la Centrul Regional de Sănătate Publică, care va alimenta baza de date în format electronic unic (Excel) şi va transmite înregistrările în fiecare zi de marţi către CNSCBT. De asemenea, izolarea, testarea pentru rezistenţa la antivirale şi secvențierea se vor efectua doar în CNRG din I.„Cantacuzino”. CRSP Iași, CRSP Timișoara, DSPJ Constanţa, de la laboratorul Spitalului Clinic de Boli infecţioase Constanța şi INBI „Matei Balș” vor trimite material biologic din aceeași probă pozitivată la detecţia prin RT-PCR. CNSCBT va

comunica acestor laboratoare care sunt probele la care urmează a fi făcute aceste investigaţii.

Produsele patologice pentru investigarea gripei (detecţia virusurilor gripale -

tiparea și subtiparea) recoltate de medicii de familie, selectaţi să participe în

supravegherea sentinelă, care corespund cerințelor şi ritmului de recoltare din

metodologie, precum şi pentru maximum 3 probe recoltate de DSP în focare de gripă, se vor trimite astfel: DSP Iaşi, Bacău, Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Prahova, Suceava - la laboratorul din CRSP Iaşi; DSP Argeş, Bihor, Dolj, Gorj, Maramureş, Mureş, Sibiu şi Timis - la laboratorul din

CRSP Timişoara.

În sezonul 2018-2019 sistemul de supraveghere de tip sentinelă pentru SARI se va organiza în 6 judeţe (Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi, Mureş şi Timiş) şi Municipiul Bucureşti, cu un număr total de 19 unităţi sanitare cu paturi desemnate ca sentinelă: de exemplu, la Constanţa: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (Secţiile de Medicină internă, Pediatrie, Terapie intensivă).

”Scopul sistemului sentinelă este de a evalua potenţialul şi de a monitoriza, în fiecare an, incidenţa cazurilor de gripă, dar şi a infecţiilor respiratorii acute”, explică specialiștii.

Prima tranșă de vaccin antigripal a venit la Constanța, a anunțat, nu de mult, Direcția de Sănătate Publică Județeană. Directorul DSPJ Constanța, ec. Cristina Schipor, a declarat, pentru ”Telegraf”, că 4.500 de doze de vaccin antigripal au sosit deja și au fost distribuite, prioritar, către unitățile sanitare, mai exact pentru personalul medical din secțiile cu risc, dar și pentru pacienții cu afecțiuni cronice instituționalizați. Încă din luna august, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, spunea că au fost luate toate măsurile pentru a evita întârzierile imunizării.

CE RECOMANDĂ SPECIALIȘTII?

„Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populației să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă”, arată Ministerul Sănătății.

În sezonul rece 2017 - 2018, numărul deceselor cauzate de virusul gripal a fost de 129, față de 27, deci de peste 4.7 mai mult, în sezonul 2016 - 2017, potrivit ultimei situații raportată de către Institutul Național de Sănătate Publică din România. Cele mai multe cazuri de deces nu au fost vaccinate antigripal!



12