Ministerul Tineretului şi Sportului a aprobat pentru anul 2013, conform normelor Metodologice în vigoare, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, locurile în taberele pentru tinerii cu nevoi speciale şi dizabilităţi. Astfel, au fost alocate 141 de locuri pentru taberele sociale şi 68 de locuri pentru cei care vor merge în taberele destinate persoanele cu dizabilităţi, care vor fi organizate în vacanţa de vară din acest an. Într-un comunicat emis de DJST se arată faptul că beneficiarii taberelor sociale vor fi doar copiii şi tinerii instituţionalizaţi aflaţi în centre de plasament sau rezidenţiale. Aceştia vor fi selectaţi în ordinea descrescătoare a mediilor generale din ultimul an şcolar, însă prioritate vor avea elevii care nu au mai beneficiat niciodată de o tabără. Dosarele vor fi centralizate de Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Constanţa, şi trebuie să conţină documentele care atestă situaţia socială a elevului, adeverinţa de elev în învăţământul de stat şi media generală din ultimul an şcolar încheiat, precum şi recomandarea profesorului diriginte. Pentru taberele pentru persoanele cu handicap, dosarele trebuie să conţină cererea pentru acordarea unui loc de tabără gratuit pentru persoana cu handicap, copie după documentul care atestă gradul de handicap şi adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ care atestă încadrarea într-o formă de învăţământ. Dosarele de candidatură se pot depune la sediul DJST Constanţa, în perioada 17 - 28 iunie 2013, urmând a fi aprobate în limita locurilor disponibile.