Peste 130 de staruri, printre care George Clooney, Matt Damon şi Tom Hanks, recomandă principalului sindicat al actorilor de cinema şi de televiziune, Screen Actors Guild (SAG), să nu voteze în favoarea grevei, din cauza situaţiei economiei americane. Pe această listă a celebrităţilor care se pronunţă împotriva grevei se află Alan Alda, Jason Alexander, Alec Baldwin, Steve Carell, Billy Crystal, Cameron Diaz, Sally Field, Morgan Freeman, Jeremy Irons, Helen Hunt, Diane Lane, Helen Mirren, Kevin Spacey, Charlize Theron, alături de foştii preşedinţi ai SAG, Patty Duke, Melissa Gilbert şi William Schallert. În această scrisoare trimisă liderilor SAG, starurile americane susţin că o grevă ar produce şi mai multe dificultăţi economice în această perioadă grea pentru SUA şi îi cer sindicatului sã se unească cu celelalte organizaţii ale actorilor de la Hollywood, în următorii trei ani.
Cei aproximativ 110.000 de membri ai SAG urmează să se pronunţe, pe data de 2 ianuarie, pentru sau împotriva declanşării grevei. Pentru ca greva să fie oficial declanşată este nevoie ca 75% dintre votanţi să fie de acord cu acţiunea de protest, iar consiliul naţional al SAG să se pronunţe în favoarea declanşării manifestării. Conducătorii SAG au insistat asupra faptului că votul afirmativ nu va conduce neapărat la declanşarea grevei, dar că acesta va forţa patronatele să îmbunătăţească oferta finală pe care au făcut-o sindicatelor în urmă cu cinci luni. Scrisoarea semnată de staruri susţine, însă, ideea că un vot afirmativ va conduce automat la declanşarea grevei. Această scrisoare a fost redactată la doar cîteva zile după ce SAG a făcut publică o listă cu 31 de susţinători de marcă ai grevei, care îi include pe Mel Gibson, Ed Harris, Hal Halbrook, Holly Hunter şi Martin Sheen, alături de alţi membri în comitetul naţional, Justine Bateman, Elliot Gould, Diane Ladd şi Kent McCord. În scrisoarea făcută publică luni, starurile americane declară că nu susţin patronatele, dar că nu este momentul pentru a-i face pe angajaţi să-şi piardă locurile de muncă. Totodată, ei i-au invitat pe liderii SAG să se gîndească cu mare atenţie la anul 2011, cînd contractele de muncă ale membrilor principalelor sindicate din industria cinematografică americană vor expira din nou.
Negocierile pentru un nou contract colectiv între Screen Actors Guild (SAG) şi Alianţa Producătorilor de Cinema şi Televiziune (AMPTP) sînt în impas de la expirarea precedentului acord, în luna iunie şi eşecul celor mai recente discuţii, în noiembrie. SAG solicită mai ales o creştere a salariilor pentru actorii care obţin mai puţin de 100.000 de dolari pe an şi o creştere a dividendelor de pe urma vînzărilor de DVD-uri şi a conţinuturilor disponibile pe Internet şi prin intermediul noilor medii digitale. O nouă grevă a actorilor de la Hollywood, după cea de la sfîrşitul lui 2007 şi începutul lui 2008, ar putea aduce haosul în industria americană a divertismentului şi compromite ceremonia Oscarurilor, programată pentru 22 februarie, la fel cum s-a întîmplat la începutul anului cu ceremonia Globurilor de Aur. Greva de la începutul lui 2008, care a durat 100 de zile, a provocat pierderi de circa două miliarde de dolari, acţiunea fiind conflictul social care a adus cele mai mari prejudicii industriei divertismentului, în ultimii 20 de ani.