STASI ordonase împuşcarea celor ce încercau să fugă din RDG

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

STASI ordonase împuşcarea celor ce încercau să fugă din RDG

Monden 13 August 2007 / 00:00 556 accesări

Potrivit unui document descoperit de instituţia ce păstrează arhivele fostei poliţii politice din RDG, regimul comunist est-german a ordonat armatei să deschidă focul asupra tuturor celor care încercau să fugă din ţară, inclusiv femei şi copii. “Nu ezitaţi să faceţi uz de armele de foc din dotare, nici dacă este vorba despre femei şi copii, folosiţi adesea de trădători în tentativele de evadare”, se arată în documentul găsit de o filială locală a instituţiei ce gestionează arhivele STASI, la Magdeburg. Documentul conţine şi ordinul de a aresta sau lichida fugarii şi este direct şi clar formulat ca niciun altul găsit pînă în prezent.

Textul descoperit se referă la ordinele date într-o notă de serviciu la 1 octombrie 1973 unei unităţi speciale a STASI, care a funcţionat din 1968 pînă în 1985. Unitatea forma agenţi pe care îi introducea în secret în trupele care supravegheau frontiera. Rolul lor era să deschidă focul asupra fugarilor şi îşi îndemne colegii să facă acelaşi lucru. Acest document era o autorizaţie pentru a ucide la frontiera est-germană. Cel puţin 1.245 de persoane au murit în urma separării celor două Germanii, de la începutul ocupaţiei sovietice din anul 1945, pînă la căderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989.

Taguri articol


12