Cel puțin 16 militari americani ar fi murit, iar peste 27 ar fi fost răniți, până acum, în cursul operațiunii de eliberare a orașului irakian Mosul de sub controlul militanților rețelei teroriste Stat Islamic, a declarat o sursă militară diplomatică de la Moscova, citată de agenția de știri ...
Şapte presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic arestaţi în Kosovo intenţionau să comită atentate în ţări balcanice şi să creeze o filială a organizaţiei fundamentaliste sunnite în această zonă a lumii, anunţă autorităţile kosovare. Teroriştii aveau contacte în ...
Coaliţia Forţelor Democrate Siriene, o coaliţie insurgentă kurdă şi arabă susţinută de Statele Unite, a anunţat lansarea unei ofensive de eliberare a oraşului sirian Raqqa, situat în nordul Siriei, fieful organizaţiei teroriste Stat Islamic. Civilii din Raqqa au fost avertizaţi în legătură ...
Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața duminică într-o serie de atacuri cu vehicul capcană în nordul Irakului, a anunțat un oficial local din domeniul securității, relatează DPA. Șase persoane, între care patru polițiști, au fost ucise când o ambulanță cu explozibili a fost ...
Trei cetăţeni germani au fost condamnaţi la închisoare după ce au revenit din Siria, unde au luptat de partea grupurilor islamiste în 2013, anunţă Tribunalul din Düsseldorf, citat de site-ul cotidianul Le Figaro. Fadil Rudolf S., în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat la patru ...
Bakr al-Baghdadi, liderul rețelei teroriste Stat Islamic, solicită luptătorilor rețelei teroriste să lupte până la moarte, în cadrul unei înregistrări audio în care își exprimă, totodată, încrederea în înfrângerea forțelor armate irakiene, informează ...
Armata irakiană, susţinută de miliţii kurde şi de Statele Unite, a intrat marţi în oraşul Mosul, ocupat de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, informează presa internaţională. Armata irakiană a pătruns în oraşul Mosul prin zona malului estic al râului Tigru, a anunţat ...
Poliţia germană a anunţat marți că o femeie de religie musulmană a atacat cu un cutter mai mulţi ofiţeri, strigând ”Allahu Akbar”, după ce aceştia au fost alertaţi să intervină pentru că femeia arunca mobilă pe fereastra apartamentului în care locuia, în oraşul Essen ...
Cel puțin 300 de copii-soldați folosiți de Statul Islamic (SI) au fost uciși în ultimele două săptămâni, de când forțele guvernamentale irakiene și aliații acestora au lansat o ofensivă de recucerire a orașului Mosul, aflat sub controlul organizației teroriste. Potrivit Observatorului ...
Cel puțin 17 persoane au fost ucise și peste 60 rănite, în urma unor atentate cu bombă asupra unor cartiere șiite din nordul Bagdadului, informează presa internațională. Oficialii irakieni au declarat agențiilor de presă că cea de-a cincea explozie a lovit o piață comercială, 34 de persoane fiind ...
Patru persoane au fost înjunghiate, sâmbătă, în orașul german Frankfurt, de un individ care a reușit să fugă. Deocamdată, motivul atacului nu este clar. Din fericire, victimele sunt în afara oricărui pericol. Incidentul s-a petrecut la nivelul B al gării Hauptwache din centrul ...
Nechirvan Barzani, premierul regiunii autonome kurde din Irak, a declarat că va ridica chestiunea independenţei Kurdistanului irakian în discuțiile cu autoritățile centrale de la Bagdad, după finalizarea ofensivei asupra Mosulului, informează cotidianul ”Bild”. ”Momentul a sosit de mult ...
Un general american a estimat că aproximativ 900 de combatanţi ai grupării Stat Islamic au fost eliminaţi de când a început ofensiva forţelor irakiene pentru eliberarea oraşului Mosul şi a împrejurimilor. Între 12.000 şi 15.000 de persoane au fost până în prezent nevoite ...
Cel puțin 30 de civili, între care un număr necunoscut de copii, au fost uciși de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) în noaptea de marți spre miercuri la Ghor, în centrul Afganistanului, potrivit guvernatorului provinciei, citat de AFP. "Daesh (acronimul arab pentru Stat Islamic) a ...
Poliţia din Germania a efectuat percheziţii la un centru de refugiaţi şi 12 locuințe de pe teritoriul statului german, unde suspecta că se aflau persoane care ar fi finanţat terorismul. Poliţia a percheziţionat domicilii din estul Germaniei, din regiuni precum Turingia, Saxonia, Bavaria, dar şi în ...
Un sângeros atac terorist a vizat o academie de poliție din Pakistan, provocând decesul a cel puțin 59 de persoane și rănirea altor 100, atentatul fiind revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic, scrie Reuters, care citează informațiile transmise de agenția de știri Amaq, afiliată rețelei ...