Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi-a exprimat angajamentul ferm al României pentru valorile democratice. La reuniunea Comunităţii Democraţiilor organizate în cadrul Adunării Generale a ONU el a declarat că statele au obligaţia să consolideze instituţiile democratice. În intervenţia sa, Corlăţean s-a referit la experienţa României în consolidarea democraţiei şi statului de drept la nivel naţional, precum şi la demersurile ţării noastre pentru promovarea valorilor democratice în plan global. \"Alegeri periodice libere şi corecte, care reflectă opţiunea populară pentru forurile legislative şi autorităţile locale, organe executive responsabile, o autoritate judecătorească eficientă şi independentă - pilonii statului de drept - sunt elementele care oferă societăţilor noastre posibilitatea de a asigura respectarea drepturilor omului şi dezvoltarea economică şi socială\", a subliniat Corlăţean în reuniunea de la New York. El a amintit că România a iniţiat o rezoluţie a Consiliului Drepturilor Omului din cadrul ONU, pe tema drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, adoptată în prima parte a anului 2012, precum şi implicarea în programe de asistenţă tehnică pentru R.Moldova şi Tunisia. Şeful diplomaţiei a evocat şi activitatea României în calitate de co-preşedinte (împreună cu Republica Coreea) a Grupului de lucru privind Cooperarea Regională din cadrul Comunităţii Democraţiilor.