Lumea i-a adus un omagiu, vineri, regelui Abdullah al Arabiei Saudite, decedat la vârsta de 90 de ani, salutând activitatea celui care ar reuşit în cei zece ani de regim să menţină stabilitatea primei puteri petroliere ferind-o de tulburările din lumea arabă, relatează AFP. "A fost ...
Statele Unite au anunţat ieri că urmăresc situaţia din Yemen, unde preşedintele Abd Rabbo Mansour Hadi a fost nevoit să-şi anunţe demisia, precizând, totodată, că suţin o tranziţie politică paşnică în această ţară, relatează AFP. "Echipele noastre încearcă să confirme ...
Festivalul Sundance, dedicat cinematografiei independente, s-a deschis ieri, în Utah (SUA) şi va prezenta, anul acesta, o selecţie de filme provocatoare, printre care se numără noul lungmetraj al lui Robert Redford, fondatorul manifestării ...
Pușcașii marini americani staționați la baza de la ˮMihail Kogălniceanu“ au trimis o scrisoare Lorettei Sanchez, membră a Grupului de Prieteni pentru România din Congresul SUA, în care au ținut să ...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, i-a invitat, astăzi, pe tinerii din Europa şi din Statele Unite să studieze islamul pentru a contracara "valul de prejudecăţi şi campanii de dezinformare" de după atacurile jihadiste din Franţa, relatează AFP. "Evenimentele recente care au ...
Vaporii care conţin nicotină produşi de ţigările electronice pot duce la formarea formaldehidei, o substanţă cancerigenă care face ca aceste dispozitive să fie de cinci până la cincisprezece ori mai toxice decât ţigările clasice, potrivit unui studiu american publicat ieri, transmite ...
Preşedintele american, Barack Obama, a rostit marţi, în faţa Congresului american, discursul anual privind Starea Naţiunii, ocazie de a trece în revistă principalele mize pentru anul în curs. În primul rând, Obama a ...
S-ar părea că un virus mutant al răcelii afectează tot mai mulţi copii din România. Mutaţia genetică a virusului gripal e rezistentă la majoritatea tratamentelor. Nu mai puțin de 36.000 de copii au răcit în doar o ...
Vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a sugerat, astăzi, că s-ar putea înscrie în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte, unde probabil o va avea ca adversară pe Hillary Clinton, potrivit site-ului MSNBC. "Ca să fiu direct cu voi, cred că aş face o treabă bună în ...
Preşedintele Vladimir Putin nu va participa la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrarea Auschwitz, pe 27 ianuarie, pentru că nu a primit "invitaţie oficială", a declarat, astăzi, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-o conferinţă de ...
Japonia a cerut ajutorul Franţei pentru eliberarea celor doi cetăţeni japonezi ţinuţi ostatici de gruparea jihadistă Stat Islamic, relatează AFP. Ministrul japonez al Afacerilor Externe, Fumio Kishida, aflat la Londra, l-a sunat marţi seara pe omologul său francez, Laurent Fabius, a informat diplomaţia ...
Rusia a acuzat astăzi Statele Unite că vor "să domine lumea", impunându-şi poziţia în faţa europenilor în privinţa crizei ucrainene, după discursul preşedintelui american Barack Obama privind Starea Naţiunii, relatează AFP. "Statele Unite vor să domine lumea", a ...
Premierul Victor Ponta afirmă că discursul președintelui SUA, Barack Obama, despre Starea Națiunii, este cel al unui șef de stat cu o viziune clară și dorința de a implementa schimbările promise și adaugă că s-a simțit impresionat de importanța acordată de acesta temelor ...
Guvernele ţărilor europene care au participat la programul secret de detenţie al CIA trebuie să acţioneze urgent pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili, cere organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International (AI), menţionând România, Polonia, Marea Britanie ...
Cupele Europene la volei Pe lângă CVM Tomis Constanţa, alte două formații românești vor evolua astăzi în Cupele Europene la volei. De la ora 17.00 (în direct la Digi Sport 2), Ştiinţa Bacău va primi vizita echipei franceze Nantes Volley-Ball (Franţa), într-o partidă ...
Statele Unite au cerut, astăzi, ca gruparea Statul Islamic (SI) să elibereze "imediat" cei doi ostatici japonezi pe care teroriştii sunniţi afirmă că-i deţin şi ameninţă că-i vor executa, relatează AFP. "Statele Unite condamnă cu forţă ameninţarea proferată de SI de a ucide ...