Statele Unite ale Europei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vis nemţesc

Statele Unite ale Europei

Externe 30 August 2011 / 00:00 458 accesări

Ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, a declarat că actuala criză din Zona Euro poate fi depăşită numai prin formarea Statelor Unite ale Europei, după exemplul altor state federale, ca Elveţia, Germania sau SUA. Potrivit ministrului, citat de ”Der Spiegel”, ”o uniune politică ar unifica chestiuni importante în politica financiară, economică şi de taxe, profitând de avantajul măreţiei Europei, pentru că moneda comună nu este suficientă pentru UE în a face faţă competiţiei globale”. Ministrul a recunoscut că poziţia sa nu este susţinută oficial de Cabinetul Merkel dar a insistat că politica Germaniei pe criza din Zona Euro se orientează tot mai mult spre guvernanţa comună economică.

Potrivit fostului ministru austriac de Externe, Benita Ferrero-Waldner, în pofida faptului că europenii au deja probleme în a lucra împreună, scenariul unei federaţii pare tot mai necesar. Preşedintele Traian Băsescu a explicat recent necesitatea creării unor State Unite ale Europei, afirmând că ideea avansată de el merge exact pe direcţia propunerilor Franţei şi Germaniei privind guvernul Zonei Euro şi subliniind nevoia cedării suveranităţii în domeniul fiscal. În ceea ce priveşte riscul împărţirii UE în două prin crearea unui astfel de guvern, şeful statului a precizat că prevenirea acestei situaţii este şi motivul pentru care România nu renunţă la obiectivul de a intra în Zona Euro în 2015. În ceea ce priveşte ideea sa privind Statele Unite ale Europei, Băsescu a explicat că ”în situaţii de criză trebuie măsuri îndrăzneţe” şi a subliniat ”necesitatea ca UE să fie competitivă economic, mai ales că guvernele din Europa au dovedit că pot fi înfrânte de piaţă”. Băsescu a mai explicat necesitatea creării unui astfel de organism prin faptul că statele nu deţin resurse în cantitatea de care au nevoie, iar cei mai mari deţinători de resurse sunt acum în sectorul privat.

EUROPA, ÎN FAŢA RISCULUI DE COLAPS Ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, a cărui ţară se află la preşedinţia Consiliului European, a spus că UE va intra în colaps, dacă ţări-motor, precum Germania, gestionează neadecvat criza financiară. ”Elitele europene, inclusiv elitele germane, trebuie să decidă dacă vor ca euro să supravieţuiască, chiar şi cu un preţ mare, sau nu. Dacă nu, trebuie să ne pregătim pentru o dezmembrare controlată a Zonei Euro”, a declarat ministrul Rostowski. Acesta a criticat elita germană, după ce preşedintele Christian Wulff a spus săptămâna trecută că Banca Centrală Europeană nu trebuie să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole. Ministrul polonez a spus că programul BCE este o măsură esenţială pentru stoparea adâncirii deficitului, până când EFSF, fondul UE anticriză, va fi mandatat să cumpere datorii suverane. Potrivit oficialului polonez, ţările din Zona Euro vor trebui să contribuie cu mai mulţi bani la fondul de 440 de miliarde de euro, pentru a-l face apt pentru scopul în care a fost creat. O soluţie pe termen lung la criză este, în opinia ministrului, o integrare mai profundă. ”Problema fundamentală a zonei euro nu este una economică, ci una politică”, a explicat el. Rostowski a mai spus că şi unele ţări nordice, precum şi ţări UE care nu sunt membre ale Zonei Euro, vor avea de suferit, dacă va cădea euro. ”Este greu de imaginat ce ar lovi mai dur economiile olandeză, germană sau finlandeză decât colapsul sistemului bancar din orice ţară a Zonei Euro”, a spus ministrul polonez.



12