Această idee de sorginte francmasonică a fost lansată la începutul secolului al XIX-lea, de faimosul Napoleon. Împăratul francez, inspirat de Marea Lojă a Franţei, al cărei membru era, îşi visa o superputere economică şi militară de dimensiunile bătrânului continent, exact cum încearcă astăzi să devină Uniunea Europeană. Atunci, ca şi acum, scopul nedeclarat oficial al unui asemenea stat federal, cu graniţe care să se suprapună peste limitele continentale ale Europei, era acela de a da o replică politică supremaţiei mondiale a Americii. Este drept că, pe atunci, nimeni nu avea de unde să ştie că apariţia comunismului şi cele cinci decenii de război rece vor transforma fosta Rusia ţaristă într-un al doilea pol de putere. În egală măsură, la acea epocă, era imposibil de prevăzut ascensiunea economică uluitoare pe care o înregistrează China astăzi, devenind o veritabilă sfidare pentru fenomenul globalizării, ce pare tot o idee francmasonică. Să vedeţi de unde am plecat şi unde vreau să ajung!

M-am gândit la toate aceste scenarii şi amănunte istorice pe măsură ce urmăream ştirile legate de noua vizită la Bucureşti a Fondului Monetar Internaţional, pe care le-am coroborat şi cu informaţia apărută recent în presă conform căreia UE vrea să înfiinţeze un singur minister de Finanţe pentru toată Uniunea şi o bancă europeană unică. În clipa de faţă, România este datoare atât FMI şi Băncii Mondiale, cât şi Comisiei Europene, cu nu ştiu câte zeci de miliarde de euro şi se pregăteşte pentru un nou acord de împrumut, în condiţiile în care suntem dependenţi de gazele naturale ruseşti, iar piaţa internă este deja invadată de produse chinezeşti. Nu ştiu câtă parte de vină are criza mondială, însă experţii FMI ne-au spus ce nu a făcut guvernul actual din tot ce promisese. Cheltuielile publice au crescut, în loc să scadă, s-au făcut economii de la investiţii, ceea ce a accentuat şomajul, pe lângă concedierile bugetarilor, iar inflaţia s-a mărit o dată cu TVA-ul, diminuând dramatic puterea de cumpărare a populaţiei. Am uitat să adaug zecile de milioane împrumutate de stat de pe piaţa internă de capital, dar asta reprezintă un mizilic în comparaţie cu restul. O situaţie mai neagră decât asta n-ar fi fost posibilă, cu excepţia unei stări de război, Doamne fereşte! Incompetenţa, iresponsabilitatea şi corupţia guvernului Boc, dirijat pe faţă de Traian Băsescu, sunt pe cale să arunce România în prăpastia pe marginea căreia a adus-o criza financiară mondială.

V-am făcut tot acest desen istoric şi geopolitic, creionând şi tabloul economic actual, ca să înţelegeţi, aşa cum am încercat şi eu, care sunt pericolele ascunse ce pândesc ţara noastră. Ele pot fi rezumate printr-o întrebare retorică de dimensiuni apocaliptice: dacă noi, pe plan intern, nu am putut împiedica democratic ascensiunea lui Traian Băsescu şi a PDL-ului, inclusiv manipulările şi influenţa lor nefastă, cum vor reuşi toate organismele internaţionale enumerate mai sus să constrângă la disciplină actuala putere, altfel decât pe spinarea noastră, a bieţilor români, prin penalizări financiare şi sancţiuni politice ce se vor sparge tot în capul nostru!?! Dar, oare, vor fi suficiente asemenea măsuri pentru a împiedica falimentul României?

Himera Statelor Unite ale Europei ne dovedeşte că istoria se scrie într-un fel, dar se poate petrece şi altfel, indiferent şi independent de voinţa noastră, căci „nu este omul peste vremuri, ci bietul om sub vremi”, vorba cronicarului...