Preşedintele american, Barack Obama, a rostit marţi, în faţa Congresului american, discursul anual privind Starea Naţiunii, ocazie de a trece în revistă principalele mize pentru anul în curs. În primul rând, Obama a lăudat intrarea SUA într-o nouă eră economică: ”În această seară întoarcem pagina unei recesiuni violente”. Această afirmație ar putea fi privită cu ușurare de toată omenirea, dat fiind faptul că o economie americană slăbită a dus la criza prelungită de pe întreg globul. Obama a propus creşterea presiunii fiscale asupra gospodăriilor mai înstărite, precizând că va oferi detalii Congresului în două săptămâni. El a cerut apoi să se depună eforturi pentru progresul acordurilor de liber-schimb cu UE şi regiunea Asia-Pacific, solicitând Congresului adoptarea unei proceduri accelerate de negocieri.
SUA VOR ÎNVINGE TERORISMUL Un subiect care preocupă diplomațiile și omenirea din întreaga lume nu a întârziat să fie abordat de președintele american, și anume combaterea terorismului. ”SUA și partenerii lor vor învinge organizaţia Stat Islamic (SI), dar acest efort va necesita timp, va trebui să ne fixăm asupra acestui punct. Dar vom reuşi”, a spus Obama, care s-a declarat, de asemenea, ”solidar cu toate victimele terorismului, de la şcoala din Pakistan până pe străzile Parisului”. ”Vom continua să umărim teroriştii şi să le distrugem reţelele şi ne vom rezerva dreptul de a acţiona unilateral, aşa cum nu am încetat să facem de când am fost ales, pentru a elimina teroriştii care reprezintă o ameninţare directă pentru noi şi aliaţii noştri”, a declarat Obama. El a promis să nu înceteze eforturile de închidere a centrului de detenţie situat la baza americană Guantanamo din Cuba, adăugând că... este timp pentru a termina treaba. ”În calitate de americani, suntem profund dedicaţi justiţiei - prin urmare, nu are sens să cheltuim trei milioane de dolari pe deţinut pentru a păstra o închisoare pe care lumea o condamnă şi pe care teroriştii o folosesc pentru a recruta”.
SPRIJIN PENTRU UCRAINA Obama a declarat că ”SUA apără principiul potrivit căruia marile puteri nu pot intimida ţările mici, opunându-ne agresiunii ruse, susţinând democraţia în Ucraina şi asigurându-i pe aliaţii noştri din NATO”. ”Anul trecut, când îndeplineam munca dificilă de impunere de sancţiuni împreună cu aliaţii noştri, unii au sugerat că agresiunea preşedintelui rus constituie o magistrală demonstraţie de strategie şi forţă. Ei bine, astăzi, SUA sunt cele care se menţin puternice şi unite cu aliaţii lor, în timp ce Rusia este izolată, iar economia sa este făcută bucăţi”, a argumentat Obama.
CRITICI RUSEȘTI Rusia a acuzat ieri SUA că vor să domine lumea, impunându-şi poziţia în faţa europenilor în privinţa crizei ucrainene, după discursul preşedintelui american privind Starea Naţiunii. Acuzația a fost lansată de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov. ”Americanii vor ajunge să realizeze că nu îşi pot menţine această poziţie la nesfârşit”, a apreciat Lavrov, făcând apel la SUA şi la celelalte ţări să adopte filosofia cooperării şi nu pe cea a dictaturii.
IRANUL ȘI CUBA... ÎMBLÂNZITE? Obama a declarat că ”diplomaţia SUA lucrează cu respect pentru Iran, unde, pentru prima dată de un deceniu, a oprit avansarea programului nuclear şi stocarea de material nuclear. Până în primăvară, avem şansa de a putea negocia un acord complet, care să împiedice Iranul să deţină o armă nucleară, care securizează America şi aliaţii ei, inclusiv Israelul, evitând un nou conflict în Orientul Mijlociu. Nu există nicio asigurare că negocierile vor fi încununate de succes, dar noi sancţiuni vor submina, în mod sigur, eforturile diplomatice. Acest lucru nu are sens, de aceea mă voi opune prin veto”.
De asemenea, Obama a salutat și dezghețarea relațiilor cu Cuba: ”În acest an, Congresul ar trebui să înceapă munca pentru a pune capăt embargoului pe care Washingtonul îl impune Havanei de peste jumătate de secol. În Cuba vom pune capăt unei politici care a încetat de multă vreme să funcţioneze. Când ceea ce facem nu merge de 50 de ani, este momentul să încercăm altceva. Mâna întinsă în semn de prietenie poporului cubanez poate permite întoarcerea paginii unei moşteniri de sfidare”.