Statele Unite și Turcia sunt pregătite să lanseze operațiuni suplimentare în Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statele Unite și Turcia sunt pregătite să lanseze operațiuni suplimentare în Siria

24 Ianuarie 2016 / 13:10 503 accesări
Joe Biden, vicepreledintele SUA

Joe Biden, vicepreledintele SUA

Statele Unite şi Turcia sunt pregătite pentru o "soluţie militară" împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în Siria, dacă Administraţia Bashar al-Assad şi opoziţia nu vor ajunge la un acord cu ocazia conferinţei de la Geneva, afirmă vicepreşedintele american, Joseph Biden.

"Ştim că va fi bine să se ajungă la o soluţie politică, dar, dacă acest lucru nu va fi posibil, suntem pregătiţi să aplicăm o soluţie militară pentru distrugerea reţelei teroriste Daesh" (Stat Islamic), a declarat Joseph Biden, la Istanbul, după întrevederea cu premierul Ahmet Davutoglu.

Un alt oficial american a explicat, potrivit Fox News, că Joseph Biden se referă la o soluţie militară pentru eliminarea organizaţiei teroriste Stat Islamic, nu pentru întregul conflict sirian.

Însă Biden a precizat că a discutat cu Davutoglu şi despre modalităţi de susţinere a insurgenţilor sunniţi moderaţi care luptă pentru înlăturarea regimului Bashar al-Assad.

Următoarea rundă de negocieri între opoziţia siriană şi reprezentanţii preşedintelui Bashar al-Assad va începe luni, la Geneva.

Siria se confruntă, de cinci ani, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Taguri articol


12