Staţia import gaze naturale din oraşul tulcean Isaccea şi-a reînceput ieri după-amiaza activitatea, după două săptămîni de sistare a importului de combustibil din Rusia. Conform informaţiilor oficiale, tranzitul gazului natural către Bulgaria a început în jurul orei 15,30, operaţiunea de redeschidere a vanelor nefiind una deosebită pentru angajaţii staţiei de la Isaccea. Amintim că, pe 6 ianuarie, societatea Gazprom a decis sistarea exportului de gaze naturale ca urmare a divergenţelor economice dintre Rusia şi Ucraina, astfel încît lucrătorii staţiei din Isaccea au închis vanele, pentru ca gazul metan din conductele româneşti să nu se întoarcă în cele ucrainene.
UE nu va fi “mulţumită” decît după trei sau patru zile de livrări de gaze ruseşti
Preşedinţia cehă a UE a apreciat, ieri, că nu va fi pe deplin mulţumită de reluarea anunţată a furnizării de gaze ruseşti către Europa decît “după trei sau patru zile de livrări” constante. “Mi-ar plăcea să fiu optimist”, a declarat ministrul ceh al Energiei, Martin Riman, a cărui ţară deţine preşedinţia UE. “Aşteptăm ca livrările normale de gaz să fie restabilite. Vom fi pe deplin mulţumiţi după trei sau patru zile de livrări către Europa”, a adăugat el în faţa presei, la Parlamentul European. El a precizat că “observatorii europeni confirmaseră” că gazele ruseşti au început din nou să circule către Ucraina, dar nu încă în cantităţi suficiente pentru a putea ajunge la ţările UE. Riman a subliniat că sînt necesare 36 de ore pentru ca gazul rusesc să circule de la frontiera ruso-ucraineană pînă la primele ţări membre ale UE, aflate la graniţa cu Ucraina. “Trebuie ca livrările complete şi regulate să fie restabilite pentru o lungă perioadă”, a adăugat purtătorul de cuvînt al lui Riman, Tomas Bartovsky. Rusia şi Ucraina au redeschis marţi supapele gazoductelor lor către Europa, după aproape două săptămîni de întrerupere totală care a suscitat nemulţumirea europenilor şi a provocat grave dificultăţi economice pentru ţări ca Bulgaria şi Slovacia.
Bulgaria vrea să repornească două reactoare nucleare
Autorităţile de la Sofia solicită UE să permită repornirea a două reactoare nucleare de la centrala Kozloduy pentru a compensa pierderile cauzate de sistarea importurilor de gaze ruseşti via Ucraina, a declarat ministrul Economiei, Petar Dimitrov. “Criza gazelor nu este un dezastru natural, ci o lovitură politică din afară şi, ca stat membru al UE, avem dreptul la compensaţii politice şi solidaritate din partea blocului comunitar. Este rezonabil să cerem repornirea reactoarelor ca o compensare financiară pentru pierderile enorme”, a afirmat Dimitrov. Bulgaria a închis în 2006 cele două reactoare de 440 MW ale singurei centrale nucleare din ţară, de la Kozloduy. Închiderea a fost o condiţie impusă de UE în vederea aderării la blocul comunitar, însă nu s-a bucurat de spijinul populaţiei. Dimitrov a spus că pretenţiile guvernului bulgar se bazează pe un articol din tratatul de aderare la UE, potrivit căruia reactoarele pot fi redeschise în cazul în care situaţia economică se înrăutăţeşte considerabil. Bulgaria, dependentă în totalitate de importurile de gaze ruseşti, este unul dintre cele mai afectate state de diferendul legat de preţul de livrare a gazelor dintre Moscova şi Kiev, în urma căruia a fost sistat tranzitul prin gazoductele care fac legătura între Europa şi Rusia, via Ucraina. “Sofia a raţionalizat livrările de gaze pentru aproape 400 de consumatori industriali importanţi şi, ca urmare, numeroase uzine şi-au încetat producţia”, a spus Dimitrov. În plus, sute de mii de cetăţeni au fost privaţi de încălzire şi combustibil în cea mai friguroasă săptămînă a lunii ianuarie. “Ceea ce s-a întîmplat a fost o catastrofă naţională”, a precizat el.