Vremea a modificat programul de întoarcere pe Pământ al echipajului aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, planificat pentru 15 martie. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile pentru aterizare în zona cosmodromului Baikonur din Kazahstan, astronauţii vor ateriza, cel mai probabil, pe 16 martie. În cursul acestei seri, în funcţie de condiţiile meteo, va fi luată o decizie finală privind ora exactă de aterizare. Membrii celei de-a 34-a expediţii la bordul Staţiei urmează să se întoarcă pe Pământ, după 143 de zile petrecute în spaţiu.
Între timp, astronautul canadian Chris Hadfield a devenit, de miercuri, comandantul Staţiei Spaţiale Internaţionale, urmându-i în această funcţie americanului Kevin Ford şi devenind totodată doar al doilea comandant din istorie care nu provine nici din SUA, nici din Rusia. Aceasta este pentru prima dată când un canadian va comanda Staţia, după europeanul Frank De Winne, în anul 2009. Chris Hadfield, în vârstă de 53 de ani, care se află la bordul staţiei de pe 21 decembrie 2012 şi trebuie să îşi încheie misiunea în luna mai, a fost felicitat de regina Marii Britanii şi de premierul canadian Stephen Harper. Astronautul a devenit foarte popular în Canada, pe parcursul acestei misiuni, cea de-a treia pe care o petrece în spaţiu, comunicând foarte mult cu fanii lui tineri, de la bordul staţiei, postând pe Twitter fotografii din spaţiu, fapt care i-a adus aproape o jumătate de milion de admiratori. A cântat inclusiv la chitară, în timpul mai multor transmisii în direct către Terra.