Echipele de lucru ale Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa execută în aceste zile lucrări de salubrizare în Mamaia, pentru ca staţiunea să poată primi, în cele mai bune condiţii, constănţenii care vor ieşi la plimbare şi turiştii care aleg litoralul românesc ca destinaţie pentru vacanţa de Paşte. ”În aceste zile, echipele noastre de lucru continuă executarea lucrărilor de salubrizare a staţiunii, începute în urmă cu mai bine de două săptămîni. Aceste lucrări constau în măturarea bulevardului şi a promenadei şi în ridicarea gunoaielor menajere şi a resturilor vegetale”, a declarat directorul Direcţiei Gospodărire Comunală, Dorina Tolea. În acelaşi timp, au fost effectuate lucrări de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi şi de toaletare a arborilor din staţiune. Dorina Tolea a declarat că acestea sînt lucrările de sezon care se pot realiza deocamdată, dar că imaginea staţiunii Mamaia va fi îmbunătăţită radical în luna mai, atunci cînd condiţiile meteorologice vor permite plantarea de flori şi de arbuşti. “În această primăvară vom planta în staţiune peste 150.000 de flori de diferite specii pe marginea aleilor de promenadă şi în piaţete, şi aprox. 5.000 de arbuşti din specii răşinoase. ”Vom schimba radical faţa staţiunii prin plantarea, în premieră, a unor specii de arbuşti şi plante decorative”, a declarat Tolea. Ea a adăugat că, tot în luna mai, palmierii vor fi scoşi din sere şi replantaţi în vechile amplasamente din staţiune.