Cea mai apreciată staţiune a litoralului românesc, Mamaia, se pregăteşte de ultimele evenimente ale sezonului. În acest weekend, pe lîngă o serie de alte cluburi, se va închide şi clubul La Mania, care a pregătit, pentru sîmbătă, o noapte incendiară cu Rhadoo, Pedro şi Raresh, alias RPR, deschisă de ...
Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) se va desfăşura, între 28 şi 30 august, la un hotel din staţiunea Mamaia. Potrivit unui comunicat al UNCJR, principalele puncte de pe ordinea de zi vizează fundamentarea proiectului de buget pe anul 2010, continuarea ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a oferit ieri celor 87 de copii de la şcolile de pe raza comunei Albeşti o zi pe care cu greu o vor uita. În cadrul Programului “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2009”, demarat la iniţiativa preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, cei 87 de elevi de ...
Cea de-a XI-a ediţie a Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari a ajuns la final. Timp de cinci zile, în perioada 20-24 august, aproximativ 100 de familii de meşteri populari reprezentînd toate zonele etnografice ale ţării au adus arta populară autentică în piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia. În ...
Spre finalul acestui sezon estival, Caravana Gaudeamus a adus pentru prima dată cartea în staţiunea Mamaia. Timp de cinci zile, în perioada 20-24 august, constănţenii, dar în special turiştii din toate colţurile ţării au vizitat standurile celor 51 de expozanţi, dispuse în pavilionul mobil amplasat pe ...
Ieri a fost zi plină pentru echipa Victory, campioana mondială en-titre a Class One World Powerboat Championship. Cele două ambarcaţiuni, Victory 1, cea care conduce în clasamentul general după primele două etape, şi Fazza 3 au efectuat primele teste pe Lacul Siutghiol din staţiunea Mamaia, locul de ...
A 39-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2009” (20 - 23 august), manifestare de excepţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, la Teatrul de Vară „Soveja”, s-a încheiat duminică seară. Cele patru zile de festival au fost un adevărat maraton muzical ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2009”, demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a oferit ocazia altor 150 de copii din mediul rural să viziteze Constanţa şi obiectivele incluse în program. Ieri au vizitat Constanţa ...
• Locatarii unui bloc din Constanţa au intrat în panică după ce aparatura electronică le-a luat foc în urma unei fluctuaţii de curent în reţeaua electrică • Familiile afectate sînt hotărîte să depună plîngere la Enel şi la Protecţia Consumatorului pentru ca aparatura distrusă să le fie ...
Cea de-a 39-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2009”, manifestare de excepţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, în perioada 20 - 23 august, la Teatrul de Vară „Soveja”, a ajuns la final. Serile de vineri şi sîmbătă au consemnat, la secţiunile de ...
Constanţa a intrat în săptămîna celui mai important eveniment sportiv din România, Class One Romanian Grand Prix, programat în perioada 28-30 august, pe Lacul Siutghiol din Mamaia. Sosită prima în oraşul de la ţărmul mării, echipa Ugland Offshore Racing, împreună cu Power Marine, firma organizatoare a ...
Ediţia 2009 a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” (20 – 23 august), organizată de Consiliul Judeţean Constanţa şi transmisă în direct de TVR 1 şi TVR Internaţional, se află în plină desfăşurare, pe scena Teatrului de Vară „Soveja”. Prestigioasa manifestare ...
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente al sfîrşitului de sezon estival, Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari, îşi aşteaptă, în acest weekend, vizitatorii, în piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia. Manifestarea, ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, organizată de Muzeul de Artă Populară, cu ...
Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari din staţiunea Mamaia este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale verii, de către cei care îndrăgesc şi apreciază arta populară tradiţională. Evenimentul, care, anul acesta, a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, reuneşte, în piaţeta Cazinoului din Mamaia, în ...
„Cartea face valuri... la Gaudeamus Mamaia“, în perioada 20-24 august. Sub acest slogan, caravana Gaudeamus, în periplul său educaţional, a poposit, ieri, în premieră, în staţiunea Mamaia, Deschiderea oficială a avut loc în pavilionul mobil situat în faţa studioului Radio Constanţa – ...
Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) au prins în apropierea unui beach-bar din staţiunea Mamaia nouă persoane care aveau asupra lor droguri pregătite pentru consumul propriu. În urma acţiunii, oamenii legii au descoperit în buzunarele suspecţilor, cu vîrste cuprinse ...