Seria petrecerilor de senzaţie din cea mai apreciată staţiune a litoralului românesc, Mamaia, continuă şi în acest weekend. După Flo Rida, Shaggy sau Kelly Rowland, a venit rîndul artistei Lil’Kim să susţină un concert în cel mai în vogă club din Mamaia, Bamboo. La invitaţia celebrului designer ...
Programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2009“, destinat copiilor din mediul rural constănţean, a continuat, ieri, pentru 150 de şcolari din comuna Poarta Albă. Demarat în urmă cu trei ani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu ...
Algele au luat din nou cu asalt plajele litoralului românesc, punînd în alertă echipele Direcţiei Apelor Drobogea Litoral (DADL). Potrivit unei statistici a DADL, pînă în prezent, angajaţii DADL au adunat aproximativ 24.000 de tone de alge de pe litoral, în condiţiile în care, în tot anul 2008, au fost ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2009”, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, ieri, cu excursia oferită copiilor dintr-o altă comună. Astfel, 150 de copii din comuna Valu lui Traian s-au bucurat de programele ...
Un tînăr în vîrstă de 23 de ani, din oraşul Murfatlar, a fost prins în flagrant de lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCOO), în timp ce încerca să vîndă droguri în staţiunea Mamaia. Oamenii legii spun că Alexandru George Lupu cerea pentru 22 de grame de haşiş ...
Şase persoane aflate într-o barcă cu motor au fost salvate, ieri seară, după ce ambarcaţiunea a intrat în derivă la aproape 400 de metri de ţărm, între Constanţa şi Mamaia. Cei aflaţi la bord spun că au plecat din Portul Tomis către staţiunea Mamaia şi că, la un moment dat, elicea ambarcaţiunii s-a ...
Un braşovean de 34 de ani, dat în urmărire internaţională pentru trafic de droguri, a fost prins de poliţiştii constănţeni. Oamenii legii spun că Adrian Alin Secli, despre care existau informaţii că s-ar afla de cîteva zile pe litoral, a fost reţinut pe plaja „Azur”, din staţiunea Mamaia ...
Seria petrecerilor de senzaţie din cea mai apreciată staţiune a litoralului românesc, Mamaia, continuă şi în acest weekend. După Flo Rida, Shaggy sau Kelly Rowland, a venit rîndul artistei Lil’Kim să susţină un concert în cel mai în vogă club din Mamaia, Bamboo. Prima rapper-iţă care a ajuns pe ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2009”, demarat la finele lunii iunie, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, ieri, cu excursia la Constanţa a unor grupuri de copii din comunele Amzacea şi Saligny. Prin ...
Peste 140.000 de turişti s-au înregistrat pe litoral în weekend-ul ce tocmai a trecut, un nou record consecutiv în ceea ce priveşte prezenţa oaspeţilor români şi străini pe malul românesc al Mării Negre. Potrivit raportărilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Mamaia se află în continuare ...
Un eveniment deosebit şi un punct de atracţie pentru publicul estival l-a constituit, în acest weekend, în Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, Romanian Salsa Festival (7-9 august). Ajuns la cea de-a patra ediţie, evenimentul a reunit perechi de dansatori de salsa din întreaga ţară, care au concurat ...
CSM Medgidia şi-a anulat primul amical din această vară În ciuda problemelor financiare, CSM Medgidia continuă pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii Naţionale de handbal masculin. Elevii lui Florin Cazan au trecut de prima parte a programului de pregătire, acomodarea la efort, desfăşurată timp de o ...
Timp de trei zile, Constanţa a fost capitala oinei juvenile româneşti, pe Stadionul “CFR” avînd loc Campionatele Naţionale rezervate juniorilor, organizate de Federaţia Română de Oină (FRO), în parteneriat cu DSJ Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Oină ...
Un autoturism marca Dodge Nitro, înmatriculat B 81 UEF, a fost mistuit de flăcări, sîmbătă seară, în parcarea Hotelului “Rex”, din staţiunea Mamaia. Maşina, care era parcată în apropierea gheretei paznicului, a luat foc în jurul orelor 20.00. În scurt timp, incendiul a cuprins întregul motor ...
Un eveniment special, dedicat pasionaţilor de gastronomie şi gurmanzilor, se va desfăşura, astăzi, de la ora 18.00, la hotelul Savoy din staţiunea Mamaia. Intitulată „Hello Cuisine” şi moderată de „Hello Events”, competiţia reuneşte, timp de două ore şi jumătate, maeştri ...
Duminică se decid cîştigătorii la CE de Juniori la UniFight de la Mangalia Vineri a debutat la Mangalia a doua ediţie a Campionatului European de Juniori la UniFight, competiţie organizată de Federaţia Română de UniFight, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia. La startul competiţiei s-au ...