Ieri, 2 iulie 2012, a fost ultima zi pentru plata, în termenul legal, a taxei privind creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice pentru Mamaia şi Sat Vacanţă. Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aduce la cunoştinţa persoanelor juridice şi fizice ...
Scene de coşmar s-au petrecut, sâmbătă seară, în staţiunea Mamaia, unde două surori, de zece ani şi respectiv opt luni, au fost rănite într-un accident rutier. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Dinciu M., de 44 de ani, din judeţul Prahova, a condus un Jaguar pe bulevardul Mamaia. Ajuns în zona ...
Efectele crizei economice, care au afectat puternic turismul de pe litoralul românesc în ultimii ani, par să fi dispărut. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România, Corina Martin, numărul turiştilor aflaţi în această perioadă pe litoral este cu 20% mai mare ...
Nordul staţiunii Mamaia a fost din nou, în weekend, centrul petrecerilor incendiare de pe litoral. Atracţia serii de vineri a reprezentat-o deschiderea noului club Ego, unde numeroşi petrecăreţi, printre care şi demnitari sau vedete, s-au prezentat la prima seară de distracţie organizată aici. ATMOSFERĂ ...
Conducerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România a anunţat că, în perioada următoare, va fi încheiat un protocol cu Organizaţia Elenă de Turism. Colaborarea cu partenerii eleni se va axa atât pe promovarea Greciei ca destinaţie externă pentru turiştii români, cât şi pe ...
ÎNŢELEGERI Prefectul Bogdan Huţucă a declarat că instituţia pe care o conduce a încheiat două protocoale de colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa în vederea suplimentărilor de măsuri pentru sezonul estival 2012. Astfel, primul protocol cu IPJ face referire la asocierea ...
Ediţia de vară a târgului naţional de îmbrăcăminte şi încălţăminte Confintex a debutat vineri, la Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia, şi a „suferit” câteva schimbări estivale - este deschis zilnic, între 12:00 şi 22:00, pentru a se adapta mai bine programului constănţenilor ...
Unul dintre cei mai în vogă solişti, producători şi realizatori TV Smiley, va susţine, săptămâna viitoare, un nou concert pe litoral. Pe 7 iulie, după miezul nopţii, el va urca pe scena din Itaka Summer Club din staţiunea Mamaia. Biletele se vor putea procura în seara concertului de la intrarea în club ...
După o seară de vineri plină de evenimente de divertisment prin cluburile din staţiunea Mamaia, noaptea de sâmbătă continuă în aceeaşi manieră, cu multe vedete care vor fi protagonistele unor concerte, petreceri sau prezentări de modă. „VARA NU DOARME” Interpretul hitului „Vara nu ...
Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CPECA), în colaborare cu CVM Tomis Constanţa, au organizat vineri, pe plaja din staţiunea Mamaia, un concurs de volei la care au luat parte elevii constănţeni. Acţiunea face parte din campania naţională „Prea rebel să ...
Petrecerile se ţin lanţ la malul mării, în ultimul weekend din luna iunie. Cluburile din staţiunea Mamaia sunt pregătite să-i întâmpine pe constănţeni şi turişti în maniera ideală pentru o noapte de vineri... fierbinte, cu show-uri şi party-uri pe toate gusturile. „HOT DANCERS - HOT ...
Caravana cinematografică Metropolis ajunge şi la malul mării, în Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, în perioada 17-22 iulie, pentru a le oferi constănţenilor şi turiştilor filme româneşti şi străine pe toate... gusturile. Proiecţiile în aer liber vor avea loc pe cel mai mare ecran gonflabil din ...
Consilierii locali constănţeni întruniţi ieri în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Constanţa au aprobat rectificările bugetare existente pe ordinea de zi. “Este vorba despre încasarea unor sume de bani în urma vânzării unor terenuri aparţinând domeniului privat al municipiului ...
Momente unice pentru copiii din comunele Aliman şi Deleni! Elevii care studiază la unităţile de învăţământ din cele două comune şi care au obţinut rezultate foarte bune în anul şcolar trecut au ajuns, ieri, la Constanţa. S-a întâmplat cu ocazia programului „Spectacole pentru copii - Caravana ...
ONG Mare Nostrum, în parteneriat cu Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, anunţă rezultatele primelor acţiuni de informare şi conştientizare a constănţenilor şi turiştilor cu privire la necesitatea colectării deşeurilor de pe plajele litoralului ...
Jandarmii constănţeni sunt pregătiţi să acţioneze în acest sezon estival pe litoral în cadrul „Planului de Acţiune Litoral - 2012”, care prevede patrularea în sistem integrat cu poliţişti şi poliţişti de frontieră. În cadrul acestui program sunt incluşi 410 jandarmi, care vor fi ...