Staţiuni supravegheate de la înălţime de jandarmi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Staţiuni supravegheate de la înălţime de jandarmi

Justiție 08 Iulie 2013 / 00:00 659 accesări

Lupta jandarmilor cu infractorii sau comercianţii ambulanţi care vând diverse produse pe plaja şi faleza din staţiunea Mamaia s-a mutat la... înălţime. De la începutul sezonului estival, militarii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi (GMJ) „Tomis” au instituit cinci puncte de observare pe hotelurile din staţiune. „Jandarmii supraveghează cu binoclul toată zona, comunică între ei prin intermediul staţiilor şi le transmit echipajelor care patrulează pe plajă locul în care se află comercianţii ambulanţi sau, în unele cazuri, locul comiterii unor infracţiuni. Datorită acestor puncte de observare de la înălţime am reuşit să prindem foarte mulţi vânzători neautorizaţi şi să-i amendăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al GMJ „Tomis”, lt. Codrin Popoiu. El a adăugat că cei cinci jandarmi sunt dispuşi pe terasele de pe acoperişurile anumitor hoteluri astfel încât să aibă vizibilitate în toată staţiunea. „În cazul în care este nevoie şi echipajele care patrulează în celelalte staţiuni de pe litoral spun că nu fac faţă aglomeraţiei, numărul punctelor de observare de la înălţime sunt suplimentate”, a mai spus lt. Codrin Popoiu. În acest fel, jandarmii speră să stârpească fenomenul comerţului ambulant.

Taguri articol


12