Unde altundeva, dacă nu „la marginea mării”, cu privirea îndepărtată spre „mişcătoarele cărări”, ar fi putut să fie amplasat, spre eternitate, potrivit dorinţei sale testamentare „versificate”, bustul poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)? Acest lucru l-a înţeles intelectualitatea Constanţei anilor ’30, în frunte cu I. N. Roman, care a pus bazele „Comitetului Pro Eminescu”, în anul 1931, cu acest scop: ridicarea unui monument comemorativ.

Astăzi, la 123 de ani de la comemorarea trecerii sale în eternitate, cei care ies la... promenadă pe faleza Cazinoului din Constanţa, îndrăgostiţi, romantici sau nostalgici şi caută cu privirea spre grupul statuar înfăţişându-i pe autorul „Luceafărului” şi pe muza sa, Veronica Micle (muza Calliope, după alţii) ar trebui să afle sau să-şi (re)amintească povestea operei de artă, realizată de sculptorul Oscar Han, unul dintre fondatorii „Grupului celor patru”. Alegerea artistului şi a machetei i-a aparţinut omului de litere Tudor Vianu. Soclul, fundaţia şi montajul au fost realizate în 1933, iar un an mai târziu, la 15 august 1934, statuia a fost inaugurată în prezenţa familiei regale a lui Carol al II-lea.

DOCUMENTE DE ARHIVĂ În Fondul „I. N. Roman” ce se află în posesia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) se găsesc mai multe file referitoare la acest demers cultural care face cinste, pentru eternitate, iluştrilor săi iniţiatori. Un astfel de document deosebit de valoros pentru posteritate îl reprezintă „Lista de subscripţie no. 16 pentru ridicarea unui monument lui „Eminescu” la Constanţa. Autorizată de Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale cu no. 73535 din 20 Dec. 1930. Încredinţată lui I. N. Roman”. Antetul actului este formulat astfel: „Comitetul „Pro Eminescu” - Constanţa - Sediul la Liceul „Mircea cel Bătrân”. Primul „subscriitor” este însuşi Ioan N. Roman, cu 1000 de lei, aceeaşi sumă cu care contribuie şi al doilea înscris pe listă, Scipio Vulcan. În dreptul celorlalţi 13 subscriitori se află scrise sume de 500, 300, 200 şi 100 lei. Fondurile obţinute astfel (sub 10.000 lei) au fost completate prin organizarea unor conferinţe la care luau parte mari personalităţi naţionale. După moartea lui I. N. Roman, în iulie 1931, conducerea „Comitetului Pro-Eminescu” a fost preluată de amiralul Ion Bălănescu. I. N. Roman îl cunoscuse pe Eminescu în 1886, la Iaşi.

În Fondul „I. N. Roman” al MINAC se găseşte şi ciorna unui contract încheiat cu Oscar Han - redactat la maşină de scris, literele fiind aproape ilizibile, cu completări „de mână” - care scrie: „Am primit un aconto de 20.000 (douăzecimii) lei”.

Eminescu şi... dobrogenii

Creator al unei opere poetice monumentale, din care amintim „Luceafărul” sau celebrele „Scrisori”, fără a mai pune la socoteală activitatea sa prozator, dramaturg sau de gazetar în paginile celebrului ziar conservator „Timpul”, Mihai Eminescu este o personalitate emblematică a spiritualităţii româneşti. George Călinescu l-a numit „poetul nepereche”, Constantin Noica a văzut în el „omul deplin al culturii române”, iar Nicolae Iorga l-a socotit „expresia integrală a sufletului românesc”. Ziua sa de naştere, 15 ianuarie 1850, a fost instituită Zi a Culturii Naţionale, începând cu anul 2011, în urma unei legi promulgată în decembrie 2010.

Nu trebuie uitat nici faptul că Mihai Eminescu s-a aflat printre cei care au susţinut reintegrarea Dobrogei în graniţele statului român, după Războiul de Independenţă din 1877-1878. În paginile ziarului „Timpul”, el aduce ca argument, printre altele, faptul că Dobrogea, „acest Orient în miniatură, cu tot amestecul său de popoară”, este „o dependenţă naturală a Ţării Româneşti”. La patru ani de la reintegrarea Dobrogei, pe 16 iunie 1882, îl regăsim pe Eminescu la Constanţa, pentru o cură de băi de mare, de unde îi scrie Veronicăi Micle din mansarda Hotelului D’Angleterre. Poetul avea să se stingă şapte ani mai târziu, pe 15 iunie 1889.