Statuia lui Hitler s-a întors la “Madame Tussaud”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statuia lui Hitler s-a întors la “Madame Tussaud”

Monden 16 Septembrie 2008 / 00:00 583 accesări

Statuia din ceară reprezentîndu-l pe dictatorul german a fost din nou expusă la muzeul Madame Tussaud din Berlin, după ce a fost restaurată în urma incindentului din luna iulie, cînd un protestatar îi smulsese capul la doar cîteva minute după ce aceasta fusese dezvelită. La doar cîteva minute după ce replica din ceară a lui Adolf Hitler fusese prezentată publicului, un fost poliţist berlinez a sărit peste bariera ce împrejmuia statuia, smulgînd capul de ceară al fostului lider nazist. Reprezentanţii Madame Tussauds au declarat că statuia a fost readusă în camera ce reprezintă un buncăr, de unde vizitatorii pot acum să o privească de după un perete de sticlă, fără a o mai putea atinge. 25 de muncitori au lucrat, timp de patru luni, la statuia expusă în luna iulie la muzeul Madame Tussaud din Berlin. Aceştia au utilizat peste 2.000 de fotografii şi materiale de arhivă, inspirîndu-se din replica din ceară a lui Hitler expusă la filiala londoneză a Madame Tussauds.

Statuia de ceară a lui Hitler a stîrnit vii controverse în Germania chiar înainte de expunerea sa publică. Criticii au susţinut că figura omului care a condus Germania în cel de-al Doilea Război Mondial şi a ordonat exterminarea evreilor din Europa nu trebuie să fie expusă în acelaşi mod ca replicile din ceară ale unor staruri pop, oameni de stat sau jucători de fotbal celebri. Bărbatul care l-a decapitat pe Hitler a declarat presei locale că era deranjat de această expoziţie şi că a realizat atacul pentru a cîştiga un pariu.

În Germania este ilegal să expui simboluri naziste sau artă care îl glorifică pe Hitler. În ultimii ani, însă, nemţii au început să-l trateze pe Hitler cu mai puţine precauţii. Cel mai cunoscut film despre Hitler, “Ultimele zile ale lui Hitler”, realizat în 2004, a stîrnit dezbateri pentru că dictatorul era prezentat într-o viziune mai umană, în ultimele sale zile de viaţă. Anul trecut, o comedie despre dictator, realizată de regizorul de origine evreiască Dani Levy, a fost lansată în Germania, stîrnind iarăşi discuţii.

Taguri articol


12