Eurodeputaţii ecologişti au instalat, marţi, ”un refugiat climatic”, confecţionat din gheaţă, în curtea Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg. Statuia, reprezentînd o persoană, a fost sculptată la faţa locului, dintr-un bloc de gheaţă, iar în jurul ei au fost montate panouri pe care era scris: ”Opriţi schimbările climatice, realizaţi partea voastră de muncă!”. La cel de-al cincilea etaj al clădirii, eurodeputaţii ecologişti au agăţat la ferestrele birourilor lor drapeluri pe care era scris cuvîntul ”Climat” ”Este vorba de a pune accentul pe problema umană a mutărilor populaţiei de refugiaţi climatici, simbolizată aici de un om de gheaţă care se va topi pînă la sfîrşitul sesiunii”, a explicat eurodeputatul ecologist francez Sandrine Bélier. ”Europa poate efectiv să joace un rol motor în luna decembrie, la conferinţa de la Copenhaga privind încălzirea climatică”, a apreciat un alt eurodeputat ecologist francez, Jose Bove. ”Statuia de gheaţă simbolizează toate persoanele care vor fi victime ale încălzirii climatice, de vreme ce se anunţă, pentru perioada 2020-2030, cel puţin 200 de milioane de autohtoni care vor fi obligaţi să-şi părăsească habitatul. Depinde de ţările industrializate să acţioneze şi să fie solidare cu ţările din sud”, a comentat acesta.