Statul ar pierde de 12 ori mai mult decât ar câştiga din impozitarea veniturilor din IT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statul ar pierde de 12 ori mai mult decât ar câştiga din impozitarea veniturilor din IT

Eveniment 12 Mai 2010 / 00:00 479 accesări

Eliminarea de către Guvern a scutirii de la plata impozitului pe venit acordată programatorilor din domeniul IT este greşită, statul urmând să piardă de 12 ori mai mult decât ar câştiga prin aplicarea acestei măsuri, apreciază preşedintele grupului IT Asesoft, Sebastian Ghiţă. \"Consider că măsura este profund greşită. Aceşti oameni lucrează pentru România şi aduc în România zeci şi sute de mii de euro fiecare, iar ei sunt parte a ceea ce numim “industria de vârf” în România\", a declarat Ghiţă. Conform estimărilor Asesoft, România ar putea câştiga din impozitarea veniturilor programatorilor IT mai puţin de 10 milioane de euro pe an. \"Spre comparaţie, estimăm că România va pierde, în acelaşi timp, între 120 şi 150 de milioane de euro anual. Pierderile reprezintă fonduri europene neatrase, precum şi sume de bani pe care firmele româneşti şi, în special, statul român, vor fi obligate să le plătească în afara ţării. România ar trebui să aibă o gândire strategică în acest moment, pentru ca măsuri insuficient elaborate să nu conducă la pierderi foarte mari pe termen mediu şi lung. Uneori, pentru a păstra un avantaj important, precum sunt programatorii români, chiar este bine să ne împrumutăm. Altfel, pierderea este rapidă, puternică şi greu de recuperat\", a mai spus Ghiţă. El apreciază că impozitarea programatorilor va conduce la scăderea salarilor acestora, ceea ce va avea ca efect plecarea atât a oamenilor, cât şi companiilor IT, din România. \"Dacă cineva nu înţelege importanţa păstrării acestor oameni aici, în România, în firmele româneşti, atunci este foarte grav. Consecinţele scăderii salariilor prin supraimpozitarea programatorilor înseamnă migrarea lor în alte state şi în firme care plătesc impozite către alte state\", a arătat preşedintele grupului IT. El a subliniat că IT-ul este singura \"speranţă reală\" a României pentru a avea o industrie de vârf, mai ales că în ţară nu există investiţii în cercetare, iar nanotehnologia, ingineria genetică sau biotehnologia \"nu există\". \"Nu este momentul să fim ieftini la mălai şi scumpi la tărâţe sau să adoptăm un comportament de tip “Mircea, fă-te că lucrezi” doar pentru că România are de returnat datorii acumulate de guvernări nechibzuite\", a mai spus preşedintele Asesoft. La rândul său, directorul general al TotalSoft şi preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Liviu Drăgan, a declarat că eliminarea de către Guvern a scutirii de la plata impozitului pe venit acordat programatorilor din domeniul IT ar putea determina producătorii străini de aplicaţii informatice să plece din România. Guvernul s-a angajat, prin memoramdumul suplimentar de înţelegere convenit cu FMI şi UE, să extindă baza de impunere pentru impozitul pe venit pentru a include şi tichetele de masă, veniturile din câştigurile de capital, inclusiv dobânzile la depozitele bancare, şi plăţile compensatorii, precum şi eliminarea scutirilor de la impozitul pe venit acordate programatorilor din domeniul IT.

Taguri articol


12