Statul calic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Statul calic

Eveniment 28 Septembrie 2011 / 00:00 492 accesări

În vreme ce euro atinge un record istoric, la cursul de schimb, pentru anul în curs, în timp ce la mina Uricani se produce o nouă explozie în subteran, iar Petre Roman, actualul liberal, fost FSN-ist şi democrat, îşi \"aniversează\" taman acum, culmea ironiei, două decenii de când minerii au răsturnat guvernul pe care îl conducea, în calitate de premier reformator, statul capitalist băsescian este dat în vileag, ca să spun aşa, de statistici şi de unele măsuri recente ale guvernului. Ce vreau să spun cu această frază introductivă mult prea lungă?

Ei bine, vreau să subliniez ironic că realitatea românească de azi este, câteodată, mai absurdă decât legile lui Murphy! După douăzeci de ani de controverse şi rivalităţi politice autohtone, după două decenii de risipă bugetară şi corupţie penală de toate culorile, acum, în ultimul ciclu electoral, parcă ne întoarcem de unde am plecat, chiar dacă există, totuşi, unele mici \"deosebiri\", de genul \"sărăcia unora este mai mare decât bogăţia altora\", ca să-l parafrazez pe acelaşi Murphy...

Altfel spus, pe de o parte, presa financiară a descoperit că portocaliul cabinet Boc a folosit economiile făcute prin tăierea salariilor şi pensiilor pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, ca şi la plata unor dobânzi bancare, după împrumuturile din ultimii doi ani, deci nu pentru investiţii! Pe de altă parte, o măsură precum cea luată de ministrul de Interne Traian Igaş, anume de a arunca în cârca bugetelor locale ale primăriilor câteva departamente de poliţie, arată cât de calic a devenit statul român. Adăugaţi la toate astea anunţatele reduceri bugetare dramatice din sănătate şi concedierile preconizate în sectorul energetic, ca să înţelegeţi că unii dintre noi vor trăi poate chiar mai prost decât în 1990, din cauza unei calicenii guvernamentale fără precedent. Sub pretextul crizei mondiale, ce ne este fluturată pe la nas în fiecare zi, folosindu-se şi ştirile alarmiste din Grecia, statul a ajuns mai zgârcit decât... Papa de la Roma!

Dar cuvântul \"calic\" are două sensuri. La propriu, înseamnă \"zgârcit\", iar la figurat înseamnă \"sărac\". Deosebirea dintre cele două semnificaţii este egală cu diferenţa dintre România din 1990 şi cea de acum... Alegeţi voi fiecare sens, pentru perioada căreia i se potriveşte.

Taguri articol


12