PATRU NOI PROGRAME DE STAT PENTRU IMM-URI Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri a lansat ieri patru noi programe naţionale de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării micilor afaceri - Femeia Manager (buget de 500.000 lei), START (buget de 10 milioane lei, suficient pentru trainingul şi finanţarea debutului în business a 100 de tineri români), EMPRETEC (cursuri de pregătire antreprenorială, cu un buget de 350.000 lei) şi Meşteşuguri & Artizanat (program cu o finanţare de un milion lei, prin care meşteşugarii şi artizanii români pot lua alocaţii nerambursabile de maximum 20.000 lei). „În 2012 avem două noutăţi: până acum s-au deschis şase linii de finanţare din cele opt ale agenţiei, restul de două urmând să devină operaţionale până la finele lui aprilie. De asemenea, bugetul alocat, de 116 milioane lei, este cu 40% mai mare faţă de 2010”, a declarat vicepreşedintele AIPPIMM, Dumitru Nancu. IMM-urile au primit bine programele agenţiei, însă apreciază că statul ar trebui să le majoreze şi mai mult bugetele. „Dacă tot se spune că economia naţională merge bine şi că vor fi resurse suplimentare, noi cerem ca, la prima rectificare a bugetului, să se aloce sume mai mari pentru programele AIPPIMM”, spune preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.
O LEGE DEGEABA Suplimentarea bugetului programelor naţionale nu este singura doleanţă a managerilor români. Potrivit spuselor lui Nicolescu, IMM-urile solicită modificarea legii privind investiţiile şi introducerea unor prevederi care să asigure în mod eficient şi transparent stimularea investitorilor. „OUG 85/2008, privind stimularea investiţiilor, cuprinde numai dispoziţii generale, fără a reglementa modalităţile concrete de stimulare a investitorilor, acordarea facilităţilor şi stabilirea condiţiilor de eligibilitate”, explică Nicolescu. Între facilităţile cerute de IMM-uri se numără asigurarea accesului gratuit la reţelele de utilităţi, acordarea dreptului de folosinţă asupra unor proprietăţi din domeniul privat al statului sau al autorităţilor locale, acordarea de subvenţii şi de asistenţă, exceptări, reduceri sau amânări de la plata taxelor locale, recuperarea pierderii fiscale din profitul obţinut în următorii cinci ani după punerea în funcţiune a investiţiei, scutirea de la plata TVA sau reducerea cuantumului taxei pentru instalaţiile şi echipamentele aferente investiţiei şi exceptarea temporară de la plata impozitului pe profit.