Militanţii Statului Islamic au acceptat jurământul de credinţă depus de gruparea extremistă Boko Haram, a declarat un purtător de cuvânt al Mişcării, citat de Associated Press. Sâmbătă, liderul Boko Haram, Abubakar Shekau, a difuzat o înregistrare audio în care jură credinţă SI. Astăzi, departamentul de media al grupării Stat Islamic, Al-Furqan, a difuzat o înregistrare cu purtătorul de cuvânt Abu Mohammed al-Adnani care susţine că jurământul de supunere al Boko Haram a fost acceptat, afirmând că în prezent califatul se extinde în Africa de Vest. Al-Adnani le-a cerut combatanţilor străini din întreaga lume să emigreze pentru a se alătura Boko Haram. "Ne anunţăm supunerea faţă de califul musulmanilor (...) şi vom asculta şi ne vom supune în vremuri dificile şi de prosperitate, la greu şi la bine, şi vom îndura să fim discriminaţi şi nu vom contesta regimul celor de la putere, cu excepţia cazului unei infidelităţi evidente în legătură cu care există o dovadă de la Allah", se arată în mesaj. Liderul grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a autoproclamat calif al musulmanilor. J. Peter Pham, directorul Centrului Africa al Consiliului Atlantic, un centru de reflecţie din Washington, a remarcat acceptarea rapidă de către Statul Islamic a jurământului de credinţă al Boko Haram şi a subliniat că această legătură presupune noi riscuri. "Militanţii cărora le este tot mai greu să ajungă în Siria şi Irak ar putea alege în schimb să meargă în nord-estul Nigeriei şi să internaţionalizeze conflictul", a declarat el. Gruparea Boko Haram a ucis aproximativ 10.000 de persoane anul trecut şi este acuzată de răpirea, în aprilie, a peste 275 de eleve. Mii de nigerieni au fugit în ţara vecină Ciad, în timp ce gruparea desfăşoară o insurgenţă de aproape şase ani pentru a impune legea musulmană (sharia) în Nigeria.