Statul Islamic (SI) răpește și îndoctrinează copii care să se alăture grupării teroriste în cadrul jihadului. Constatarea apare într-unul dintre rapoartele recente ale ONU. Reprezentanții Națiunilor Unite spun că facțiunea militară SI caută să aibă o adevărată pepinieră de viitori susținători din generațiile noi din Irak și Siria. Folosirea copiilor pe câmpul de luptă nu este nimic nou, însă Statul Islamic se remarcă prin deschiderea și transparența în folosirea copiilor pe post de soldați. Secretarul general al ONU pentru copii și conflicte armate, Lelia Zerrougui, atrage atenția asupra organizării meticuloase de care grupare extremistă sunnită dă dovadă. Ea mai spune că faptul că SI controlează deja zone vaste de teritoriu, ajută și la îndoctrinarea copiilor în ceea ce privește interpretarea radicală a Legii Islamice. „Nu avem de-a face cu un fenomen izolat. Din contră, din observațiile noastre reiese că este vorba de o parte a unei strategii de grup”, a declarat Zerroungui într-un interviu pentru Associated Press.
CRITERII DE SELECȚIE. Țintiți sunt copiii care dau dovadă de loialitate față de grupare pentru o perioadă extinsă de timp și se ține cont și de vârsta lor pentru a fi mai ușor manipulați. De exemplu, în orașul Raqqa, unul dintre cele mai cunoscute fiefuri ale Statului Islamic din Siria, băieții se antrenează în tabere speciale și iau parte la cursuri de religie înainte de a fi trimiși pe câmpul de luptă. Tot în aceste tabere de antrenament are loc și selecția celor potriviți să devină luptători, spioni, gardieni sau, dimpotrivă, se încadrează pentru treburi auxiliare. Reprezentanții ONU care monitorizează situația mai spun că unii dintre minori se oferă voluntari. Îngrijorător este și faptul că, mare parte dintre ei nu au mai mult de 9 sau 10 ani și la astfel de vârste sunt folosiți ca și „carne de tun”. Sute de copii speriați până în măduva oaselor, care și-au pierdut părinții și amintirea unei vieți normale, ajung să se alăture ei teroriștilor pentru a putea supraviețui. Iar replica militanților extremiști este cel mai adesea „Nu avem ce să le oferim decât sabia”.
ȘCOALA DE EXTREMISM. Pentru a-și susține propaganda, militanții Statului Islamic au închis unitățile de învățământ de pe teritoriile cucerite. În unele cazuri, atât în Siria, dar și în Irak, școlile au fost transformate în centre de educare în scop extremist. „Prin exploatarea școlilor pentru îndoctrinarea copiilor, grupările teroriste se abat de la obligațiile de a asigura educația și protecția minorilor în fața pericolului implicat de război”, se mai arată în raportul ONU. În primăvara acestui an, peste 150 de băieți kurzi au fost răpiți și ținuți într-o școală dezafectată din regiunea siriană Alep. Timp de cinci luni, băieții au fost obligați să vizioneze clipuri cu atacuri teroriste și decapitări, iar concomitent li s-au ținut prelegeri despre ideologia grupării Stat Islamic. Orice împotrivire din partea vreunuia dintre copii era aspru pedepsită prin violență fizică. Influența nefastă a militanților sunniți a fost observată și unul dintre corespondenții de război ai Associated Press. Acesta a relatat că a întâlnit un copil de aproximativ șase ani, care se juca în fața casei cu un pistol cu apă și striga „Sunt un luptător al Statului Islamic!”. Astfel de cazuri au determinat multe familii să ia calea pribegiei, pentru a nu-și lăsa copiii pradă extremismului sunnit. Sirienii și irakienii din teritoriile controlate de Statul Islamic susțin că băieți cu vârste sub 13 ani se alătură voluntar grupării teroriste, iar militanții nu se sinchisesc vreodată să ceară acordul părinților înainte de a recruta minorii. Odată finalizat antrenamentul la care sunt supuși, copiii sunt testați pentru abilitățile dobândite și astfel se decide unde vor fi trimiși să lupte. Rapoartele de până acum ale ONU arată că nici fetele nu sunt scutite de agresiunea Statului Islamic. Militanții obișnuiesc că răpească și să vândă fete din comunitățile creștine. Tarifele încep de la 40 de dolari și urcă până aproape de 200, cu cât vârsta persoanei traficate este este mai fragedă.