Autorităţile palestiniene au început să folosească în premieră sintagma statul Palestina în documentele oficiale, în urma ridicării statutului lor de stat observator în cadrul ONU la sfârşitul lunii noiembrie. Duminică, preşedintele palestinian Mahmud Abbas a ordonat începerea lucrărilor privind punerea în circulaţie a unor noi acte de identitate, permise de conducere şi ştampile cu inscripţia „statul Palestina”. Liderul palestinian a ordonat de săptămâna trecută, Ministerului Afacerilor Externe şi ambasadelor din întreaga lume să înceapă să folosească acest termen în corespondenţa lor oficială. Preşedintele Abbas este convins că modificarea documentelor oficiale va permite consolidarea statului palestinian în relaţiile internaţionale, în înfiinţarea instituţiilor sale şi a suveranităţii asupra teritoriului său. Aceste decizii au fost luate în urma votului istoric din cadrul Adunării Generale a ONU, care le-a acordat palestinienilor, pe 29 noiembrie 2012, statutul de stat observator în cadrul Naţiunilor Unite, în pofida criticilor SUA şi Israelului.
Ministerul israelian al Afacerilor Externe a refuzat să comenteze deocamdată aceste noi măsuri. Până în prezent, documentele oficiale emise de administraţia condusă de preşedintele Abbas purtau sigiliul Autorităţii Naţionale Palestiniene pe care o conduce. Israelul a criticat demersul unilateral al palestinienilor la ONU, subliniind că înfiinţarea unui stat palestinian nu poate rezulta decât din negocieri bilaterale cu statul evreu. Palestinienii apreciază că statutul lor la ONU le va consolida poziţia în negocierile cu Israelul şi că este vorba despre o completare pentru negocierile ulterioare.