OPERATORII, PUŞI LA PLATĂ Sălile de păcănele vor plăti anual o taxă de 200 euro pentru fiecare aparat, pe lângă taxa de licenţiere şi cea de autorizare, a declarat ieri preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), Cristinela Odeta Nestor, precizând că în România sunt înregistrate şi licenţiate circa 68.000 de păcănele. Totodată, sălile de joc nu vor mai fi obligate să reţină la sursă 25% din câştigul net al jucătorilor, întrucât „impozitul nu a funcţionat niciodată, iar încasările au fost zero”, potrivit oficialului ONJN. Pe de altă parte, veniturile obţinute de persoane fizice din astfel de jocuri nu vor mai fi impozitate, însă autorităţile mizează pe un plus de 34 milioane lei la buget, dublu faţă de anul trecut, rezultat din taxarea suplimentară a operatorilor de jocuri de noroc. De asemenea, Guvernul va majora taxa de intrare în cazinouri, de la 20 la 50 lei, bani care sunt viraţi la bugetul de stat, fiindcă Fiscul şi operatorii nu pot ţine evidenţa câştigurilor nete ale fiecărui jucător, a explicat Nestor: „La cazino, dacă pierdeai la o masă şi câştigai la alta, atunci trebuia să fii impozitat, dar ăia erau banii cu care ai venit. La fel, la păcănele nu se poate evidenţia cât a fost câştigul real al jucătorului. Pe aceste zone nu s-a încasat absolut nimic la buget. Toate veniturile vin de la bingo şi pariuri, precum şi de la premiile acordate de Loteria Naţională”.
BLOCAJ ONLINE Cruciada împotriva evaziunii „norocoase” nu se limitează însă doar la păcănele. ONJN discută cu furnizorii de internet pentru a bloca accesul românilor la site-urile de pariuri sportive şi jocuri de noroc deţinute de firmele care nu sunt autorizate în România şi care nu plătesc Fiscului taxa de 0,1% pe mâna jucată. „Ne aşteptăm să se autorizeze operatorii de jocuri online. Românii vor avea posibilitatea să joace pe toate site-urile deţinute de operatori înregistraţi aici. Vom face o listă neagră cu toate firmele care nu sunt autorizate, pe care o vor putea vedea şi furnizorii de internet”, a punctat şeful ONJN. Ea a arătat că monitorizarea operatorilor de pariuri şi jocuri de noroc online se va face prin „servere-oglindă, montate chiar de către firme, prin care statul va avea acces la toate informaţiile”. Prin noua legislaţie, fiecare mână jucată pe internet se va impozita cu 0,1% din valoare, în vreme ce la pariurile online în cotă fixă se va percepe o taxă de 16% din veniturile operatorului, dar nu mai puţin de 90.000 euro. Nu în ultimul rând, pariurile în cotă fixă vor fi taxate cu 2% pe câştigul net realizat pe fiecare bilet, faţă de sistemul actual, care presupune un impozit de 25% pe câştigul net cumulat pe mai multe bilete. De asemenea, pariurile mutuale vor fi liberalizate, iar Loteria Română îşi va pierde monopolul, la solicitarea Comisiei Europene. O taxă similară, de 2%, va fi aplicată şi câştigurilor din video-loterie. Taxa de 25% va rămâne însă în vigoare pentru Loterie şi Bingo.