Statul român are de recuperat bani dintr-un litigiu privind lucrări din fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statul român are de recuperat bani dintr-un litigiu privind lucrări din fonduri europene

Justiție 04 Septembrie 2013 / 00:00 341 accesări

Statul român are de recuperat 3,26 milioane euro de la o companie germană cu care a încheiat un contract în 2004 pentru reabilitatea staţiei de tratare a apelor uzate din Timişoara, în urma unui litigiu câştigat la Curtea de Internaţională de Arbitraj. Compania germană PWT Wasser und ABWasserTechnik a chemat în instanţă Ministerul Finanţelor Publice, Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), care s-a transformat ulterior în Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, solicitând Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ extinderea perioadei de execuţie a contractului cu 35,8 luni şi obligarea OPCP la plata a 18,12 milioane euro, sumă care reprezenta costurile aferente prelungirii perioadei de execuţie. „OPCP a formulat cerere reconvenţională, solicitând plata de penalităţi pentru întârzierea în executarea contractului, precum şi restituirea de către PWT a sumei de 3.266.298,00 euro plus dobânda legală, reprezentând suma determinată în procedura prearbitrală (DAB) în favoarea PWT, achitată de OPCP subsecvent pronunţării deciziei DAB", se arată într-un comunicat al firmei de avocatură Boştină şi Asociaţii, care a reprezentat statul român în acest litigiu. Tribunalul arbitral a decis, la 12 august, că solicitarea firmei germane este neîntemeiată atât pentru plata de 18 milioane euro, cât şi pentru extinderea perioadei de execuţie. Totodată, instanţa a obligat compania să plătească statului 3,26 milioane euro plus dobânda legală, calculată conform legii române, de la data comunicării hotărârii.



12